Antena 3 CNN Politică Codrin Ştefănescu, despre situaţia din PSD: "Simt că nu o să fie în regulă"

Codrin Ştefănescu, despre situaţia din PSD: "Simt că nu o să fie în regulă"

1 minut de citit Publicat la 19:35 18 Iul 2015 Modificat la 19:35 18 Iul 2015
codrin.JPG
Disputele pentru şefia PSD continuă. PSD are nevoie de unitate mai mult decât oricând şi de un congres la care să fie ales un nou lider, spune vicepreşedintele PSD Ecaterina Andronescu. 
 
Aceasta a precizat că organizaţiile judeţene pun presiune pe liderii de la centru, pentru a se clarifica urgent problemele de conducere.
 
Pe de altă parte, au apărut reacţii şi după ce numărul doi în PSD, Liviu Dragnea, a anunţat că vrea să intre în cursa pentru şefia partidului, împotriva Rovanei Plumb. 
 
Deputatul Florin Iordache consideră că Liviu Dragnea nu ar trebui să candideze la şefia PSD, pentru că este condamnat în dosarul Referendumului din 2012, chiar dacă are o sentinţă cu suspendare. Şi Iordache crede că e oportun un Congres dar abia în 2017. 
 
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de sâmbătă a emisiunii "Dincolo de ştiri", realizată de Cristina Ţopescu, la Antena 3. 
 
Social-democratul Codrin Ştefănescu a recunoscut că nu are un sentiment bun faţă de ce se întâmplă acum în partid.
 
"Am inima făcută praf, că nu o să fie în regulă. Eu merg pe varianta lui Victor Ponta, că e bine şi că va fi bine. Sper ca aceşti oameni să nu se omoare între ei în partid. Sper ca ăia de care vorbea Mădălin Voicu, dacă există, să plece. Dar eu sper să ţină toată lumea aproape. Avem o bătălie foarte grea acum. Iohannis cere demisia Guvernului, Gorghiu este manevrată de PDL-iştii din spate, care îşi vor portofoliile înapoi. Ponta şi-a dat demisia de la conducerea partidului."
 

×
x close