Antena 3 CNN Politică Codrin Ştefănescu, despre dineul lui Băsescu cu Udrea: Va fi o hăhăială şi se vor îmbăta cu apă rece că Udrea intră în turul II

Codrin Ştefănescu, despre dineul lui Băsescu cu Udrea: Va fi o hăhăială şi se vor îmbăta cu apă rece că Udrea intră în turul II

1 minut de citit Publicat la 18:02 29 Sep 2014 Modificat la 18:02 29 Sep 2014
stefanescu.jpg
Invitat în cadrul emisiunii 100 de Minute, Codrin Ştefănescu a vorbit despre apariţiile recente ale preşedintelui Traian Băsescu alături de Elena Udrea. Iar cât despre dineul din aceasă seară de la Cotroceni, social-democratul a spus că "va fi o hăhăială şi se vor îmbăta cu apă rece că Udrea intră în turul II".

"Acum nu mai este gazdă Băsescu, este Udrea gazdă. Domnul acesta care a făcut el afaceri cu statul şi a făcut el club iubitorilor de băsism, face această acţiune pentru Udrea. Deci Udrea este un fel de gazdă şi moştenitoarea. Ea îi invită pe toţi, Băsescu este la rândul lui invitat. Pentru a şti toată lumea că Udrea face jocurile", a declarat acesta.

"Este atât de amuzant şi atât de grotesc, încât nu mă mai afectează. Însă declaraţia lui Băsescu, de care nu trebuie să uităm, ultima făcută, cea cu agentul acoperit şi ruşinea acestei declaraţii. Pentru că asta a ridicat unei naţiuni întregi multe semne de întrebare.  A pus semnul întrebării la tot, începând de la servicii, clasa politică, oameni din presă, justiţie etc. Pentru asta trebuie să dea explicaţii",  a mai adăugat Codrin Ştefănescu.

"Eu sunt convins că la clubul ăsta este şampanie, oamenii discută cum să o susţină pe Elena Udrea şi nu despre problemele pe care le-a creat Băsescu", a conchis social-democratul.

×
x close