Antena 3 CNN Politică CNSAS revine: Câmpanu n-a făcut poliţie politică

CNSAS revine: Câmpanu n-a făcut poliţie politică

<1 minut de citit Publicat la 18:17 30 Ian 2007 Modificat la 18:17 30 Ian 2007
CNSAS revine: Câmpanu n-a făcut poliţie politică
CNSAS a admis marţi în cadrul unei şedinţe contestaţia deputatului liberal Liviu Câmpanu, au precizat surse din CNSAS pentru agenţia de presă Rompres. Colegiul CNSAS a decis că parlamentarul PNL nu a făcut poliţie politică, asta după ce în octombrie anul trecut a fost adoptată o decizie potrivit căreia Liviu Câmpanu ar fi colaborat cu Securitatea.

Sursele citate au precizat că, dacă prima dată decizia a fost luată în baza faptului că Liviu Câmpanu avea un angajament semnat cu fosta securitate, de această dată contestaţia a fost admisă ca urmare a faptului că nu au existat dovezi care să ateste că deputatul liberal ar fi adus cuiva prejudicii din perspectiva drepturilor omului.

×
x close