Antena 3 CNN Politică Ciucă, la deschiderea primului campus dual din ţară, la Oradea: „Le oferă tinerilor șansa să învețe meserii într-un mediu modern”

Ciucă, la deschiderea primului campus dual din ţară, la Oradea: „Le oferă tinerilor șansa să învețe meserii într-un mediu modern”

2 minute de citit Publicat la 16:40 10 Sep 2024 Modificat la 16:41 10 Sep 2024
ciuca inaugurare campus invatamant dual oradea
Nicolae Ciucă la deschiderea primului campus de învăţământ dual / sursă foto: Facebook-Nicolae Ciucă

Nicolae Ciucă, preşedintele Partidului Naţional Liberal (PNL), a participat, marţi, la deschiderea primului campus de învăţământ dual, eveniment care a avut loc la Oradea. El a afirmat că are mare încredere în învăţământul vocaţional, dar şi în ceea ce înseamnă renaşterea învăţământului dual profesional.

„Premieră pentru școala românească! Astăzi, la Oradea, am inaugurat primul campus de învățământ dual din România. O investiție care le oferă tinerilor șansa să învețe meserii într-un mediu modern, pregătindu-i pentru viitor.

Știu ce înseamnă un drum vocațional. Adolescent fiind, am decis să merg la un liceu militar și nu am regretat nicio clipă alegerea făcută. 

Nu este întâmplător nici că primul astfel de campus se deschide într-o administrație liberală. Noi, PNL, am susținut mereu învățământul dual.

Pentru că asta e România în care eu cred și pe care vreau să o construim împreună: o Românie în care tinerii au oportunități reale, pe măsura ambițiilor lor și în care își pot clădi aici, acasă, un viitor și o familie”, a scris Nicolae Ciucă, pe pagina de Facebook.

Nicolae Ciucă susține că ceea ce s-a întâmplat la Oradea este un model care trebuie urmat şi în alte părţi.

„Noi trebuie să înţelegem pentru că vorbim de foarte multe ori de ceea ce înseamnă să realizăm valoare a adăugată mai mare. Valoarea adăugată mai mare se realizează doar printr-o forţă de muncă mai bine calificată, printr-o competitivitate mai bună a întregului nostru spectru de produse.

Iată, deci, ceea ce s-a întâmplat aici la Oradea este un model de urmat, este un model în ceea ce înseamnă integrare pe orizontală, pentru că oferă posibilitatea şi altor instituţii similare din oraş şi de ce nu şi din judeţ să vină să desfăşoare anumite activităţi de pregătire aici”, a declarat Ciucă.

×
x close