Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, este încrezător că va intra în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale și a respins unele sondaje de opinie care nu îi dau şanse. Ca argument, el a susținut că şi înainte de alegerile locale, PNL nu era creditat cu un scor electoral mare, dar a reuşit să obţină 30% din voturi.
”Este doar un atac, i-aş spune micuţ, la ceea ce poate să însemne angajamentul, mobilizarea şi organizarea Partidului Naţional Liberal. Dacă dăm timpul înapoi, putem să vedem că, cu câteva luni în urmă, eram... tot din zona respectivă ne spuneau că nu putem să obţinem mai mult de 14-16, uneori 17% la alegeri. Partidul Naţional Liberal a reuşit să atingă pragul de 30% la alegerile locale şi eu mizez foarte mult pe tot ceea ce înseamnă determinarea, atât a activului de partid al PNL, cât şi la nivelul electoratului de dreapta, ca România în continuare să aibă un preşedinte de dreapta”, a declarat Nicolae Cucă, marţi seară, la Digi24, citat de News.ro.
El a susţinut că ”s-a văzut foarte clar diferenţa de abordare strategică” atunci când ţara a avut preşedinţi de dreapta faţă de momentele în care România a fost condusă de preşedinţi de stânga.
El a comentat şi rezultatele sondajelor de opinie care nu îi dau şanse mari de a câştiga funcţia supremă în stat.
”Nici înainte de alegerile locale nu stăteam bine în sondaje. Realitatea a fost alta. Eu sper în realitate. Avem aceste sondaje, ele sunt în continuare discutate, analizate, toată lumea emite ipoteze, variante, că intră, că nu intră... Eu sunt convins că vom intra în turul doi, avem toate premisele”, a adăugat Ciucă.
El a menţionat că ”este greu de spus” cu cine ar urma să intre în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale.
”Ca să pot să mă exprim despre cel care va fi în turul doi, ar trebui să am o analiză internă de la nivelul celorlalte structuri şi nu o am”, a argumentat Nicolae Ciucă.