Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a făcut un apel, joi seara, la autorităţile centrale şi la cele locale din judeţele dunărene să se pregătească pentru viitura care vine pe fluviu.
"Pentru evitarea altor tragedii cauzate de inundaţii, fac apel la autorităţile centrale şi la cele locale din judeţele dunărene să se pregătească pentru viitura care vine pe fluviu. Specialiştii au estimat deja perioada şi debitul aşteptat, după ce Dunărea a ieşit din matcă la Budapesta. E obligatoriu să garantăm siguranţa oamenilor şi să limităm pagubele materiale", a scris Nicolae Ciucă, pe pagina sa de Facebook.
El spune că a discutat deja cu ministrul Mediului, care a avut o şedinţă extraordinară a Comitetului ministerial pentru situaţii de urgenţă.
"Mircea Fechet va merge pentru a inspecta zonele critice care au fost avariate la inundaţiile din 2006 şi 2013 şi a solicitat reverificarea tuturor digurilor. Şi ministrul Energiei, Sebastian Burduja, s-a asigurat că hidrocentrala Porţile de Fier I este pregătită să tranziteze viitura, pentru a mai reduce debitul Dunării. Cu toate acestea, avertizez autorităţile competente să nu se bazeze doar pe capacităţile acestor amenajări, fie ele hidrocentrale sau diguri. O spun din nou: e obligatoriu să intervenim din timp pentru a proteja oamenii şi proprietăţile lor", a subliniat Nicolae Ciucă.
Pericolul viiturii de pe Dunăre. Fechet: „Avem un dig aproape de Fetești, e un punct critic"
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a explicat, pentru Antena3 CNN, ce măsuri sunt luate pentru a diminua impactul viiturilor de pe Dunăre care se îndreaptă spre România. Aflat într-un punct critic, la un dig situat în apropiere de Fetești, ministrul a explicat că în urma inspecțiilor făcute în județele traversate de Dunăre, în perioada 28-29 septembrie este așteptat un vârf hidrologic, însă potrivit datelor debitul generat poate fi ţinut sub control, astfel încât nicio localitate din România să nu fie pusă în pericol.
„Mă aflu aproape de Fetești în acest moment într-un punct critic, așa îl numim noi, respectiv pe un dig care a fost afectat în trecut la viiturile din anul 2006, atunci când am avut la intrarea în țară 15.800m³/s, la Baziaș.
Din toate informațiile pe care le am de la colegii mei, la acest moment așteptăm un vârf în data de 28 sau poate în data de 29, în funcțiile în funcție de condițiile meteorologice și hidrologice din amonte de Baziaș. Monitorizăm cu atenție ceea ce se întâmplă la Budapesta, pentru că de la vârful debitului de acolo avem un număr 6-7 zile până când îl vom resimți și noi.
Toți colegii mei mi-au confirmat faptul că la acest moment nu ar trebui să existe motive de îngrijorare că debitul în România la intrarea în țară, 9200m³ sau de 9.500m³ va fi un debit pe care îl vom gestiona în siguranță.
Am dispus astăzi ca fiecare metru de dig de apărare pe Dunăre să fie reverificat pentru a ne asigura că nu vom avea niciun fel de surpriză. Avem peste 1.000km de lucrări de apărare la inundații și, așa cum am decis și, astăzi, în Comitetul Ministerial pentru Situații de Urgență, alături de colegii de la meteorologie, de la Institutul Național de Hidrologie, de la Administrația Apele Române și Departamentul pentru Situații de Urgență, în ceea ce privește Dunărea, la acest moment suntem pregătiți pentru scenariile pe care le așteptăm.
Fechet spune de la ce debit se poate pune o problemă majoră în România
„Depinde. În trecut, dacă ne uităm la ceea ce s-a întâmplat, pot să vă spun că în anul 2006, am avut la intrarea în țară 15.800m³/s, în luna decembrie a anului 2023 am avut peste 10.000m³/s. Cu alte cuvinte, așa cum arată astăzi toate lucrările de apărare pentru inundații pe cursul Dunării, mă refer, un debit 15.800 m³/s cât am avut, nu de mult, ar trebui să nu pună în pericol nicio localitate din România.
Este adevărat că în anul 2006 au existat 5 locuri mai exact unde au fost efectuate breșe în digurile de apărare, tocmai pentru a inunda controlat anumite terenuri agricole de cele mai multe ori, și de a proteja localitățile. Însă, repet, nu ne aflăm nici pe departe într-un scenariu similar", a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet pentru Antena 3 CNN.