
Parlamentarii AUR și POT sunt în grevă parlamentară, miercuri, în semn de protest după deciziile BEC și CCR care i-au interzis lui Călin Georgescu să candideze la alegerile prezidențiale.
Parlamentarii protestează și nu intră la ședințele de plen. De fiecare dată când sunt ședințe stau pe holurile Camerei Deputaților. Fac prezența, semnează condica - deci își iau banii - , dar stau pe holuri.
Daniel Suciu (PSD) a declarat la prezidiul Camerei Deputaților, că nu i se pare normal ca cei de la AUR să primească diurnă, dacă nu participă la ședințele de plen și comisii.
Adrian Câciu: "Nesimțire politică!"
Deputatul PSD Adrian Câciu, fost ministru al Fondurilor Europene, i-a criticat pe parlamentarii AUR și POT "care chiulesc pe banii cetățenilor".
"Deși urlă peste tot că politicienii, plătiți din banii contribuabililor, nu muncesc și produc cheltuieli si risipa, parlamentarii AUR și POT au inventat o smecherie, asa zisa "greva parlamentara" nu vin la munca, dar semneaza, în fals(pentru că dacă nu prestezi, nu poti să pretinzi că ai muncit) că sunt prezenti.
Ipocrizia AUR și POT se încheie când e vorba de propriul buzunar. Nu vin la muncă, dar vor bani, indemnizatii, diurne etc. La sarmale înainte, cu alte cuvinte.
Își bat joc de banii voștri! Iar, Ana Maria Gavrilă și George Simion sunt principalii vinovati. Au păcălit și păcălesc electoratul dar vin să ia banii deși nu muncesc.
La Gavrilă e și mai rău. Partidul său este Partidul Nepotismelor, Rudelor și prietenilor. Traficul de influență pare că nu există acolo! Mă rog, nesimțire politică! Ăștia sunt ei!", este mesajul postat de Câciu pe Facebook.
Partidul lui George Simion, AUR, a intrat în grevă parlamentară după ce candidatura fostului candidat pro-rus la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, a fost invalidată atât de Biroul Electoral Central, cât şi, ulterior, de Curtea Constituţională, în urma contestaţiilor depuse. Purtătorul de cuvânt al AUR, deputatul Dan Tanasă, a declarat miercurea trecută, că Alianţa pentru Unirea Românilor a ales să protesteze într-un mod constituţional, alături de celelalte formaţiuni suveraniste, printr-o grevă parlamentară, pentru că ei nu pot să gireze „toate actele de procedură cu privire la lovitura de stat în plină desfăşurare". Ulterior, POT și-a anunțat solidaritatea cu acest protest.
În replică, preşedinta S.O.S. România, Diana Şoşoacă, i-a certat pe parlamentarii de la AUR și POT pentru că au intrat în grevă: „Greva parlamentară nu există decât pentru puturoşii şi laşii care vin în Parlament să nu facă nimic”. Ea a adăugat că a fi în Opoziţie nu înseamnă să te retragi şi să faci grevă, „ci a găsi soluţii legale, constituţionale, pentru a putea să participi la schimbarea României în bine" şi la contracararea acţiunilor „dictatoriale" ale Curţii Constituţionale şi ale Biroului Electoral Central.