Premierul român Marcel Ciolacu a ajuns vedetă în presa internațională, după ce a anunțat marți că va boicota festivitatea de încheiere a Jocurilor Olimpice de la Paris, după nedreptatea făcută gimnastelor din România. „Marce Ciolacu refuză să participe în semn de protest”, a scris, miercuri, CNN.
Declarația făcută de Ciolacu a fost preluată rând pe rând de marile publicații de pe glob. Agenția de presă Reuters a scris despre subiect și a anunțat că șeful guvernului din România nu va participa la închiderea Olimpiadei.
Și în Statele Unite, mesajul lui Ciolacu a fost preluat, în afară de CNN, de majoritatea publicaților mari. NBC, Fox News sunt doar câteva din siteurile care au scris despre subiect.
„Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat că plănuiește să boicoteze ceremonia de închidere olimpica după ce două gimnaste din țara sa au ratat în mod controversat medaliile în finala de exerciții la sol feminin”, scrie NBC News.
The Guardian a scris despre boicotul lui Ciolacu, precum și despre declarațiile făcute de Nadia Comăneci.
„România a fost multă vreme o superputere în gimnastică, dar aceasta a fost întoarcerea lor la Olimpiada după o pauză de 12 ani. Marea româncă Nadia Comaneci a scris pe X: „Nu-mi vine să cred că ne jucăm cu sănătatea mintală a sportivilor și emoții de genul acesta””, a notat The Guardian, cu trimitere la controversa medaliilor de la proba de sol de la JO 2024.
„În ciuda dezamăgirii, Bărbosu și colega ei de echipă Sabrina Maneca-Voinea, care a terminat pe locul cinci în competiție, vor fi onorate ca medaliați olimpici de țara lor”, a scris și The Independent.
Exercițiul Sabrinei Voinea este reanalizat
Sportivele românce au ajuns, mierecuri, înapoi în țară. Camelia Voinea, mama gimnastei Sabrina Voinea, a făcut declarații, miercuri, pe Aeroportul Otopeni.
„Nu mă las, atâta timp cât știu ce dificultate a avut Sabrina la sol, cât de corect a executat și partea artistică și acrobatică. Au încercat să ne păcălească cu acea zecime.
De data asta chiar nu renunț, merg până în pânzele albe, până se va face dreptate. Eu nu cer medalia nimănui. Pot fi la egalitate, Sabrina cu cea din America, dar este clar că, Sabrina urcând cu acea zecime, are bronzul”, a afirmat mama Sabrinei.
România a încheiat, luni, participarea în competiţiile de gimnastică artistică de la Jocurile Olimpice fără medalie.
În finala de la sol, Sabrina Maneca Voinea s-a clasat pe locul 5, iar Ana Maria Bărbosu pe poziţia a 4-a, cu aceeaşi notă - 13.700. Pentru câteva minute a avut medalie de bronz, dar americanii au făcut contestaţie la nota lui Jordan Chiles, care a trecut pe 3, cu 13.766.
Sabrina Maneca Voinea a fost notată iniţial cu 13.700 pentru exerciţiul de la sol, dar antrenorii au depus contestaţie, însă nu s-a modificat nota, încheind pe locul 5. La rândul său, Ana Maria Bărbosu a încheiat pe 4, cu 13.700. Pentru câteva minute a avut medalie de bronz, dar americanii au făcut contestaţie la nota lui Jordan Chiles, care a trecut pe 3, cu 13.766.
Medalia de aur a revenit gimnastei Rebeca Andrade (Brazilia, 14.166), urmată de Simone Biles (SUA, 14.133). În finala de la sol au participat 9 gimnaste, după ce în calificări Ana Maria Bărbosu şi Rina Kishi (Japonia) au avut aceeaşi notă – 13.600 şi nu au putut fi departajate.