Antena 3 CNN Politică Ciolacu despre combaterea adicțiilor în România: „Statul român a fost total pe dinafară în această problemă”

Ciolacu despre combaterea adicțiilor în România: „Statul român a fost total pe dinafară în această problemă”

G.A.
1 minut de citit Publicat la 19:14 31 Oct 2024 Modificat la 19:14 31 Oct 2024
marcel ciolacu
Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale. FOTO: Hepta

În cadrul celei de-a patra dezbateri cu candidații la alegerile prezidențiale, organizată miercuri de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului, Marcel Ciolacu, premierul României și candidatul PSD la președinția țării, a abordat tema sensibilă a adicțiilor în România. 

Acesta a subliniat că abordarea statului în combaterea acestor probleme a fost greșită și a recunoscut că partea de prevenție și tratament nu ar trebui să fie gestionată de Ministerul de Interne, ci este o problemă de sănătate publică. Totodată, Ciolacu s-a arătat deschis să discute despre o abordare integrată în combaterea tuturor tipurilor de adicții, fie că este vorba despre droguri, alcool sau alte dependențe.

Premierul a declarat că, din experiența sa în dialogul cu tinerii afectați de consumul de droguri, a ajuns la concluzia că „Statul român a fost total pe dinafară în această problemă. Noi am făcut, de fapt, vreo două broșuri expirate, am lucrat cu jumătăți de măsură, n-am înțeles deloc fenomenul, pentru că n-am stat de vorbă cu acei copii.”

Ciolacu a mai adăugat: „I-am transformat în infractori, ei având o problemă de adicție” și a subliniat că „În loc să ne focalizăm pe tratament, am făcut zeci de mii de dosare la niște tineri care au fost păcăliți într-un moment.”

În discuția moderată de jurnalistul Mihai Gâdea, premierul a fost întrebat dacă ar susține abordarea integrată a tuturor tipurilor de adicții – fie că e vorba de droguri, alcool sau alte dependențe – sub autoritatea sa. Ciolacu s-a arătat deschis la acest concept, precizând: „E mult de discutat aici, dar mi-aș dori oricând, vă stau la dispoziție.”

Ciolacu a mai afirmat că este hotărât să reorganizeze structura Agenției Naționale Antidrog, mutând partea de prevenție și tratament din subordinea Ministerului de Interne: „Vreau să rup Agenția Națională Antidrog și o să o rup până voi pleca din funcția de prim-ministru. Toată partea de prevenție, partea medicală, nu trebuie să fie la Ministerul de Interne.”









×
Etichete: Marcel Ciolacu PSD
x close