Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre atacarea la CCR a legii pensiilor militare de către Avocatul Poporului, că Renate Weber a fost europarlamentar al PNL şi ocupă acea poziţie la propunerea PNL. El a precizat despre acuzaţiile PSD privind blocarea acestei legi că ceea ce îl deranjează este minciuna şi s-a declarat ferm convins că se va face dreptate pentru pensionarii militari.
Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat la Alexandria despre atacul Avocatului Poporului la CCR pe legea pensiilor militare.
„Un singur lucru pot să văd, faptul că întotdeauna cei care au încercat să câştige alegerile prin minciună nu au câştigat nicio alegere, dimpotrivă, au avut un rezultat sub cel pe care îl aşteptau. Nu vreau să intru în detalii. Doamna Avocat al Poporului a fost trei mandate europarlamentar al Partidului Naţional Liberal. Doamna Renate Weber ocupă acea poziţie la propunerea Partidului Naţional Liberal. Ce mă deranjează este minciuna”, a spus premierul.
Marcel Ciolacu a precizat că el nu poate să comenteze un drept al Avocatului Poporului.
„Când voi ieşi din politică şi nu să mai fiu o persoană publică, am dreptul să comentez orice. Eu sunt ferm convins că se va face dreptate pentru pensionarii militari. Nu uitaţi că sunt copil de militar”, a mai spus Ciolacu.