Antena 3 CNN Politică Ciolacu anunţă că va cere desecretizarea banilor daţi pentru vila lui Iohannis: Vom afla tot

Ciolacu anunţă că va cere desecretizarea banilor daţi pentru vila lui Iohannis: Vom afla tot

Claudia Popovici
1 minut de citit Publicat la 22:16 30 Oct 2024 Modificat la 22:31 30 Oct 2024
Vila din Aviatorilor pregatita pentru Iohannis 7
Vila de lux de pe Bulevardul Aviatorilor, posibilă reședință pentru președinte Klaus Iohannis Sursă foto: Antena 3 CNN

Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri seara la dezbaterea „Un președinte în fața națiunii”, moderată de Mihai Gâdea şi organizată de Antena 3 CNN la Palatul Parlamentului că, mâine în ședință de guvern va cere desecretizarea banilor daţi pentru vila din Aviatorilor. 

Andreea Dumitrache, jurnalist Antena 3 CNN. Ați fost suspectat că umblați cu Klaus Iohannis. A ieșit USR de la guvernare dat afară. Ați fost acuzat de acest blat, acum când e la final de mandat, v-ați opus legii care l-ar fi făcut și senator, dar a rămas scandalul cu banii. De ce îl protejați pe președinte Klaus Iohannis?

Marcel Ciolacu, premier: Cu acele voturi, PSD nu ar fi putut să voteze o moțiune votată de USR cu AUR. Noi am avut o strategie și Sorin a fost cel care a depus moțiunea ieșind din biroul permanent al camerei şi ducându-se la preşedintele camerei şi depunând moţiunea.  Până la urmă, facem politică iar cu ajutorul acelei moțiuni am scăpat de Cîțu.

Blatul cu legea specială pentru Iohannis, eu cred că acolo e ruptura acestei coaliții pentru că această coaliție, nu guvernul, s-a rupt când eu și colegii mei am refuzat să votăm o lege pentru o singură persoană.

Dacă ne uităm exact de când lucrurile au deraiat și a început lupta la baionetă între PSD şi PNL a fost de când noi am zis că nu vom vota o lege pentru o persoană.

M-am uitat la emisiunea cu Nicolae Ciucă și am văzut că el a spus că nu are nicio problemă să desecretizeze ceea ce este legal, presupun cheltuielile pentru o casă, repartiția unei case nu sunt lucruri secret.

Mâine dimineață la ședința de guvern voi cere secretarului general pentru că dl. Ciucă a spus că nu are nicio problemă, ministrul Justiției trebuie să ne spună ce e ilegal și vom afla tot.

Prim-ministrul nu e Dumnezeu. RAPPS e în subordinea secretarului general al guvernului. Eu cu dl. Ciucă nu vorbesc, n-aveam cum să-l întreb dacă e de acord sau nu, dar a zis la dezbateri că e de acord, așa că eu declanșez întreaga procedură să vedem ce cheltuieli sunt acolo, unde e repartizată această casă, dacă e cu vreo destinație anume.

×
x close