Viorica Dăncilă este propunerea PSD pentru funcția de premier.
CINE ESTE VIORICA DĂNCILĂ
Viorica Dăncilă este europarlamentar PSD.
Europarlamentarul Vasilica Viorica Dăncilă s-a născut la 16 decembrie 1963, la Roşiorii de Vede din judeţul Teleorman.
A absolvit Facultatea Forajul Sondelor şi Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, Ploieşti în 1988. În 2006 a absolvit masterul Spaţiul Public European din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. Este specializată în programarea şi managementul proiectelor, bazele economiei petroliere şi luarea deciziilor, expert în armonizarea legislativă - integrare europeană.
În perioada 1997-1998 a fost profesor la Liceul Industrial Videle. Din 1997 până în 2009 a fost inginer la Petrom SA, sucursala Videle, Serviciul Monitorizare Producţie Ţiţei şi Gaze.
Este membră a PSD din 1996. În perioada 2004-2008 a fost preşedinte al Organizaţiei de Femei PSD Videle şi consilier local în aceeaşi localitate. Din 2005 până în 2009 a fost preşedinte al Organizaţiei Judeţene de Femei a PSD Teleorman şi membru în Consiliul Naţional al PSD. Între 2003 şi 2011 a fost preşedinte al Organizaţiei PSD - Oraş Videle.
La 21 ianuarie 2009 devine europarlamentar social-democrat ca urmare a părăsirii de către Titus Corlăţean şi Cătălin Nechifor a Parlamentului European pentru mandatul de parlamentari naţionali. În cadrul Parlamentului European a fost membru supleant al Comisiei pentru control bugetar şi al Delegaţiei pentru relaţiile cu ţările din Mashrek şi membru titular în Comisia pentru bugete şi în Delegaţia pentru relaţiile cu Israel.
A fost aleasă europarlamentar pe listele PSD+PC în cadrul scrutinului din 7 iunie 2009. Este membră în Comisia de Agricultură şi dezvoltare rurală din cadrul Parlamentului European, în Delegaţia pentru relaţiile cu ţările din Mashrek şi în Delegaţia la Adunarea Parlamentară a Uniunii pentru Mediterana. Activează în cadrul Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European.
La 6 februarie 2014, numele său a apărut pe lista primelor 13 nume propuse de PSD pentru alegerile europarlamentare din 25 mai 2014.