Propunerea PMP pentru funcția de premier este Siegfried Mureșan, a anunțat președintele PMP Traian Băsescu, luni, după consultările cu președintele Klaus Iohannis pe tema noului premier.
"Cred că am făcut o propunere care să corespundă nu numai portretului-robot al lui Dragnea şi al domnului preşedinte Iohannis. Propunerea noastră corespunde portretului-robot al oricărui cetăţean român: un politician tânăr, de succes (...), un politician care deja este extrem de experimentat în utilizarea şi alocarea banilor europeni, (...) un politician care s-a bătut foarte mult în Parlamentul European şi în Comisia de buget a Parlamentului European pentru alocarea de fonduri Republicii Moldova", a adăugat Traian Băsescu.
Până acum, președintele Klaus Iohannis avea o singură variantă de premier, în persoana lui Mihai Tudose, din partea PSD.
Printre cei care au anunțat că refuză funcția de șef al viitorului Executiv se află Mihai Fifor, Adrian Țuțuianu, Lia Olguța Vasilescu și Carmen Dan.