Antena 3 CNN Politică Cine este Natalia Intotero, propunerea PSD pentru Ministerul Familiei

Cine este Natalia Intotero, propunerea PSD pentru Ministerul Familiei

Laura Dinu
2 minute de citit Publicat la 12:48 17 Iul 2023 Modificat la 13:22 17 Iul 2023

Natalia Elena Intotero este membru PSD, deputat cu două mandate în Parlamentul României. Ocupă, în acest moment, funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru Politică Externă în Parlamentul României.

În perioada mai 2012 - decembrie 2012, a ocupat funcția de secretar de stat în Departamentul pentru Românii de Pretutindeni în Guvernul României.

În perioada 1999-2002 a urmat Colegiul de Institutori Limba Engleză din cadrul Universității de Vest, Timișoara, după care, în 2005, a urmat cursurile de Master în Management politic la Institutul Social Democrat "Ovidiu Șincai", București. În 2006 a terminat Facultatea de Limbă și Literatură Română - Limba și Literatura Engleză.

În anul 2007, Natalia Intotero a terminat facultatea de Relații Internaționale și Studii Europene la Universitatea Spiru Haret din București.

De asemenea, este absolvent al cursului postuniversitar de la Institutul Diplomatic român.

A fost al doilea ministru în funcție în cadrul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni.

 ”Am activat mulți ani în educație, fiind institutor și profesor la unitățile de învățământ din orașul meu natal, perioadă în care am contribuit la formarea tinerelor generații de brădeni. Ulterior, am fost membru activ al societății civile și m-am implicat în diverse proiecte de anvergura regională și națională. Având această experiență, cu o dorință puternică de a ajuta oamenii, am decis să urmez o carieră politică. Atunci, ca și acum, compasul meu politic are la bază principiile social democrate, bunăstarea cetățenilor României fiind mai presus de toate.

Trebuie să purtăm cu toții România în suflet. Eu am fost crescută în spiritul valorilor creștin-ortodoxe și tradițiilor românești, al toleranței și respectului pentru concetățeni. Experiențele de secretar de stat și ministru m-au ajutat să înțeleg mai bine un adevăr simplu: România există în fiecare dintre noi. Fiecare întâlnire cu un român de pretutindeni este emoționantă pentru mine pentru că şi eu, la rândul meu, am avut şi am o parte din familie stabilită peste hotare. Este absolut impresionant cum oamenii îşi păstrează tradiția, cultura şi identitatea, simt şi trăiesc românește, deși sunt la mii de kilometrii depărtare de casă. Acesta este poporul român, aceasta este România!

Am parcurs toate etapele administrației publice, de la nivelul local la cel național. La alegerile locale din 2004 mi-am câștigat poziția de consilier local, iar în 2008 cea de consilier județean. Ulterior, am fost aleasă de hunedoreni să le reprezinte interesele în Parlamentul României, în două mandate (2012 și 2016). Am fost de două ori secretar de stat la Ministerul Afacerilor Externe, în 2009 și 2012. În primul mandat am fost responsabilizată pe relațiile interinstituționale, iar în cel de-al doilea am sprijinit activitatea românilor din afara granițelor țării, fiind la conducerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Între februarie 2018 - aprilie 2019, respectiv iunie – noiembrie 2019, în două mandate, am avut onoarea să fim din nou aproape de români, din postura de ministru pentru românii de pretutindeni”, se descrie Natalia Intotero pe blogul personal

×
Etichete: Natalia Intotero
x close