Antena 3 CNN Politică Deputați AUR chemați la audieri. Cel care s-a filmat zicând "dăm peste ei ca nebunii" spune că el, de fapt, a cerut ajutor jandarmilor

Deputați AUR chemați la audieri. Cel care s-a filmat zicând "dăm peste ei ca nebunii" spune că el, de fapt, a cerut ajutor jandarmilor

G.M.
4 minute de citit Publicat la 09:34 11 Mar 2025 Modificat la 13:13 11 Mar 2025
proteste violente la BEC
Violențe la sediul BEC. Susținătorii lui Călin Georgescu au dat foc și au răsturnat o mașină. Foto: INQUAM Photos/George Călin

Sunt audieri-maraton şi dosare penale deschise pe bandă rulantă în urma protestelor violente din centrul Vechi al Capitalei. Jandarmi răniţi, incendii şi maşini vandalizate, acesta este bilanţul violenţelor. Anchetatorii analizează acum imaginile protestului pentru a-i identifica pe toţi cei care au creat haos. De asemenea, cinci dintre deputaţii AUR care ar fi instigat la violenţe în timpul protestului de duminică seară au fost citaţi la Parchetul General.

UPDATE 13.00 La ieșirea de la Parchet, Răzvan Biro a declarat: "Noi, cei de la AUR, nu am avut nimic de-a face cu organizarea acestui eveniment. Am participat în calitate de cetățean, din curiozitate. Din ce am observat, că e un miting spontan care a pornit de la decizia CCR – n-am mai fost în perimetru, în nucleul de protestatari, când a izbucnit.... Toți au fugit și s-au panicat, moment în care am încercat separat să mă duc să vorbesc cu un jandarm să-i spun că se calcă oamenii în picioare".

Între timp, la Parchetul General a ajuns și Daniel Ciornei.

UPDATE 11.20 Tiberiu-Claudiu Barstan a venit și el să dea declarații.

UPDATE 11.00 Răzvan Biro a ajuns la Parchet. El a declarat că va da declarații ca martor. A povestit ce s-a întâmplat la protest, a negat că ar fi avut legătură cu organizarea protestului sau cu coordonarea manifestanților.

Știrea inițială

Despre trei dintre parlamentari AUR - Daniel Cătălin Ciornei, Tiberiu-Claudiu Barstan, Mihai-Bogdan Negoescu- au fost informații luni că au coordonat protestul de la BEC până când au început violențele. La protest a fost și Răzvan Biro. Sunt imagini cu acești deputați din seara protestului, plus imagini live filmate de ei și transmise pe rețelele sociale.

"Sunt deputat al României, ceea ce faceți voi aici este un abuz. Este un abuz ce faceți. Sunt deputat, domnule, sunt deputat Răzvan Biro. Ceea ce faceți dumneavoastră este un abuz. Ce se întâmplă? Oameni normali și ce panică au băgat în oameni? I-au constrâns pe oameni în stânga-dreapta. Au băgat panică peste oameni, au băgat panică peste oameni, nu-i normal. Haideți, doamnă, da, e perfect normal. Dăm peste ei ca nebunii, unii și admit abuzurile. Să nu vă mirați ce se întâmplă în țara asta. Sunt cretini, să dai năvală peste oameni, să-i prinzi pe toți la grămadă într-o alee înghesuită și să dai în ei până nu mai pot", potrivit unei filmări pe Tik Tok a deputatului Biro.

Întrebat dacă a fost la protest, Claudi Barstan a răspuns: "Am fost, dar nu vă pot da detalii mai multe, biroul nostru de presă o să vină să vă dea toate detaliile de care aveți nevoie". El a spus că a mers "în calitate de cetățean simplu" și că nu a instigat pe nimeni.

La rândul său, Mihai Negoescu a refuzat să răspundă la întrebarea dacă a fost la protest, motivând că se pregătește pentru comisie la Parlament.

Președintele AUR, George Simion, face acuzații dure, pe blogul său, la adresa justiției și a procurorului Rareș Petru Stan, după ce cinci deputați ai formațiunii au fost citați să se prezinte, marți, la Parchet.

„Într-o nouă demonstrație de abuz și intimidare politică, cinci deputați ai Alianței pentru Unirea Românilor au fost citați să se prezinte mâine la Procuratură de către bunul nostru prieten, domnul procuror Rareș Petru Stan. Același personaj sinistru care, anul trecut, a orchestrat ridicarea de pe stradă a membrilor echipei de campanie AUR la alegerile europarlamentare și confiscarea tuturor dispozitivelor noastre informatice, cu câteva zile înainte de alegeri, într-o încercare disperată de a ne reduce la tăcere.”

George Simion nu precizează în ce dosar au fost citați cei cinci membri AUR.

Parchetul General a anunțat luni că a deschis un dosar penal după ce George Simion a spus că ar trebui „jupuiți” membrii Biroului Electoral Central. Dosarul vizează fapta, nu persoana. Parchetul arată că s-a sesizat din oficiu după ce președintele unui partid politic, care este, totodată, și deputat în Parlamentul României, a făcut o serie de declarații prin care a incitat la violență. 

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis luni să elimine de pe reţelele sociale postarea lui George Simion, în care acesta îndemna la "jupuirea în piaţa publică" a membrilor Biroului Electoral Central care au invalidat candidatura lui Călin Georgescu.

Conducerea Partidului REPER a depus, luni, o plângere penală la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva preşedintelui AUR, George Simion, a lui Horaţiu Potra şi a lui Călin Georgescu pentru instigare publică şi ultraj. Politicienii de la REPER consideră că declaraţiile celor trei au condus la violenţele împotriva autorităţilor de duminică seară.

În urma violențelor de duminică seară, 13 jandarmi au fost răniți. Patru dintre ei au avut nevoie de spitalizare prelungită din cauza traumatismelor suferite. Au fost loviţi la cap, la genunchi sau la coloana vertebrală. Totul în timpul unui protest neautorizat, la care cei care au scandat "Libertate" şi au clamat dreptul la liberă exprimare. Au ales însă să se exprime violent, depăşind limitele legii. Surse din poliţie spun că la faţa locului, de o parte din coordonarea protestului s-au ocupat cinci parlamentari din Alianţa pentru Unirea Românilor.

 

×
x close