Pentru că problemele trebuie să li se răspundă cu soluţii şi nu cu sloganuri şi incitare la violenţă. Dorinţa noastră comună este să intensificăm această colaborare şi să le redăm siguranţa, atât a cetăţenilor italieni, cât şi celor români, ca raporturile lor cu autorităţile celor două state să fie guvernate de lege şi ferite de abuzuri. Cetăţenii europeni, italieni sau români, aşteaptă de la oamenii politici europeni atitudini responsabile şi acţiuni concrete, cum este cea de astăzi?.
Ministrul român al Justiţiei, Tudor Chiuariu, şi omologul său italian, Clemente Mastella, au semnat, sâmbătă, la Benevento (lângă Napoli), primul acord de cooperare privind magistraţii de legătură din cele două state. Autorităţile italiene au restricţionat circulaţia autovehiculelor în centrul orasului Benevento, între Piata 4 Noiembrie şi Bulevardul Annunziata, pentru a asigura desfăşurarea în bune condiţii a vizitei ministrului român al Justiţiei.
Rompres