Cezar Preda a spus că nu crede că Vasile Blaga sau Elena Udrea se tem de moţiunea Monicăi Macovei. "Nu cred că preşedintele Vasile Blaga se teme de moţiunea doamnei Macovei, cum nu cred că nici doamna Elena Udrea nu se teme de moţiunea doamnei Macovei, cum şi doamna Macovei a exprimat că nu se teme de nimeni", a precizat Preda, conform Mediafax.
El a mai spus că PDL este pregătit să aleagă cea mai bună soluţie şi a arătat că orice intrare în competiţie pentru conducerea PDL este de salutat.
Cezar Preda a menţionat că a văzut conferinţa de presă a reformiştilor din PDL care a făcut un apel la unitate, dar nu ştie dacă a aduna înseamnă a împărţi PDL în reformişti şi FSN-işti.
"Aşteptăm moţiunile. Eu nu sunt de acord cu chestiunea de a împărţi partidul în FSN-işti şi reformişti. Eu nu sunt FSN-ist nici în mentalitate, am intrat în politică în 1999, deci, din punctul meu de vedere, nu eram adresant, dar nu e bine să-i împarţi, oamenii gândesc diferit, suntem diferiţi, ne unesc principii şi valori", a mai spus Cezar Preda.
El crede că fiecare candidat pentru şefia PDL "are şansa lui".
Întrebat care dintre cele două doamne Elena Udrea şi Monica Macovei este mai potrivită pentru şefia PDL, Cezar Preda a răspuns în glumă: "Vasile Blaga". "Nu mă pune să aleg între două doamne: amândouă sunt frumoase şi deştepte", a adăugat Cezar Preda.
Europarlamentarul PDL Monica Macovei şi-a anunţat candidatura la şefia partidului, ea precizând, în conferinţa de presă susţinută duminică alături de Cristian Preda, Sever Voinescu, Theodor Baconschi, Adrian Papahagi, că moţiunea pe care o depun împreună se numeşte "Reformiştii".
Ea a precizat că au fost strânse 100 de semnături în sprijinul moţiunii sale şi că nu se teme de niciunul dintre contracandidaţii săi.
Întrebată de cine se teme mai mult dintre contracandidaţii săi pentru funcţia de preşedinte al PDL Vasile Blaga şi Elena Udrea, Monica Macovei a răspuns: "Nu mă tem de niciunul".
Europarlamentarul PDL Cristian Preda a vorbit despre "reformişti versus FSN-işti", arătând că FSN-işti sunt în toate partidele, menţionând faptul că FSN-iştii sunt legaţi de trecut şi supravieţuirea la limită, în timp ce reformiştii se uită la viitor şi modernizare.
"Nu ne vom răfui cu cineva. Vom căuta să avem o competiţie corectă şi decentă", a mai spus Cristian Preda.
Convenţia Naţională a PDL, la care urmează să aibă loc alegeri interne, va avea loc în 23 martie, la Romexpo, la reuniune urmând să participe 5.000 de delegaţi.