Cezar Preda a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că PMP atacă zilnic PDL şi, deşi clamează unificarea dreptei, urmăreşte doar "să pună mâna" pe Partidul Democrat Liberal.
Fără a preciza cine are un astfel de "deziderat", Preda a dat de înţeles că este vorba despre Elena Udrea şi Traian Băsescu.
"Se clamează foarte mult unificarea dreptei. Resping absolut toate aceste poziţii ipocrite, false, perfide, că se doreşte unificarea dreptei şi că PDL ar face volte. Mincinoşi ordinari. Aş aduce aminte opiniei publice că n-am auzit ca această dreapta fărâmiţată sa fie unită şi singurul în afară să fie PDL. Unificarea dreptei este o marotă de care se folosesc politicienii perfizi şi ipocriţi şi care manipulează ordinar opinia publică. Eu cred că nu poţi să fii atât de nesimţit încât să furi butelia din casa omului şi să-l cerţi apoi că nu face mâncare la copii. Asta face PMP cu PDL. Sunt poftele unora, mai înalţi sau mai blonzi, mai cu păr sau fără, au pofte să pună mâna pe partid. Nu o să pună mâna nimeni pe partid, pentru că a rezistat multor lupte politice", a afirmat Cezar Preda.
El a mai susţinut că PDL este "canibalizat" zilnic de PMP, iar de pe urma acestor atacuri are de câşigat PSD: "Nu era problemă ca PDL unit, sănătos şi neatacat în fiecare zi să bată PNL. Nu era nicio problemă, dar toţi sunt reciclaţi de la PDL. PDL e canibalizat şi cine câştigă din asta? PSD, care PSD nu este duşmanul nostru, asta e vrăjeală ieftină. Alţii sunt duşmanii. Avem de-a face cu o canibalizare nesimţită a PDL de către PMP făcută de câţiva oameni".
În aceeaşi conferinţă de presă, Cezar Preda, fost preşedinte al PDL Buzău timp de 14 ani şi până în februarie 2014, când şi-a înaintat demisia din toate funcţiile deşinute în partid, a reiterat că nu va reveni la conducerea filialei locale, însă va ajuta actuala echipă să îşi îndeplinească obiectivele.