Partidul Democrat va contesta luni la Curtea Constituţională comisia parlamentară de anchetă a faptelor preşedintelui Traian Băsescu. Democraţii au anunţat că vor sesiza Curţii modul de constituire a comisiei şi doresc suspendarea acesteia până când Curtea se va pronunţa pe acest subiect. Drept răspuns,
conducerea celor două camere ale Parlamentului au respins cererea de suspendare, propunerea democraţilor fiind calificată de secretarul Camerei Deputaţilor, social-democratul Valeriu Zgonea, ca fiind ?hilară?. Liderul PD, Emil Boc, a precizat că democraţii consideră că această comisie este neconstituţională, imorală şi constituită cu rea-credinţă.
Democraţii contestă articolele din Regulamentul Parlamentului privind şedinţa comună a celor două Camere, în baza cărora s-a constituit respectiva comisie. Boc spune că specificul anchetei este să îl cheme pe cel investigat pentru a fi audiat, ceea ce în acest caz nu se poate pentru că preşedintele României nu poate fi chemat să dea explicaţii unei comisii parlamentare. Şeful statului poate veni să dea lămuriri numai în plenul Legislativului şi numai când doreşte el.
Reacţii:
Opiniile în legătură cu audierile făcute de comisie diferă, la fel şi cele legate de faptul că democraţii au refuzat să îşi desemneze reprezentanţii.
În opinia preşedintelui senatului, social-democratul
Nicolae Văcăroiu, şeful statului nu poate fi obligat să se prezinte în faţa Comisiei parlamentare de anchetă.
Fostul şef al statului
Ion Iliescu este de părere că rolul comisiei a fost interpretat greşit. Potrivit lui Iliescu, rolul acesteia este de a completa argumentele cuprinse în sesizarea depusă pentru suspendarea din funcţie a preşedintelui.
Un nou motiv de dispută în Alianţă
Comisia parlamentară înfiinţată pentru a verifica acuzaţiile la adresa preşedintelui a devenit şi un nou motiv de dispută în interiorul alianţei PNL-PD. Vicepreşedintele liberal, Ludovic Orban, consideră că democraţii au greşit atunci când au decis să nu fie reprezentaţi.
Democraţii acuză şi ei: preşedintele executiv, Adriean videanu, se arată îngrijorat de diferenţa dintre dorinţele afirmate ale preşedintelui PNL şi acţiunea liberalilor în Parlament, referindu-se la acelaşi demers al comisiei de anchetă anti-Băsescu.
Antena 3