Antena 3 CNN Politică Cel mai nou plan al PSD împotriva lui Iohannis. Iordache: "Bătaia de joc trebuie să înceteze!"

Cel mai nou plan al PSD împotriva lui Iohannis. Iordache: "Bătaia de joc trebuie să înceteze!"

1 minut de citit Publicat la 21:25 04 Feb 2019 Modificat la 21:25 04 Feb 2019
Cel mai nou plan al PSD împotriva lui Iohannis. Iordache: "Bătaia de joc trebuie să înceteze!"
Foto: Agerpres

Florin Iordache a anunţat, luni, că Guvernul ar putea adopta o ordonanţă de urgenţă prin care să se stabilească termene clare pentru preşedinte în cazul analizării unor decizii, așa cum a fost cea a demiterii procurorului șef al DNA Laura Codruța Kovesi sau a numirii miniștrilor pentru Ministerul Muncii sau cel al Dezvoltării.

Într-o intervenție telefonică în emisiunea "100 de minute", de la Antena 3, fostul ministru al justiției a confirmat că lucrează la acesta ordonanță de urgență.

"Bătaia de joc trebuie să înceteze. Atâta timp cât președintele Iohannis își bate joc de Guvern și blochează în continuare două ministere foarte importante dorim să oprim această bătăie de joc.

În consecință, dorim să venim cu o ordonanță în completarea legii 90 și să prevedem niște termene foarte clare în care președintele, conform deciziei CCR, să aibă niște termene maximale în care trebuie să se prezinte și în ceea ce privește cererea de revocare făcută de premier sau, în caz de demisie, o perioadă rezonabilă de 3-5 zile.

Concomitent, la un alt articol, acolo unde sunt stabilite condiţiile de legalitate pe care trebuie să le îndeplinească un ministru, prevederile despre domiciliu, cetăţenie şi acele condiţii de integritate, preşedintele să fie obligat, după ce consultă mapa profesională, deci condiţiile de legalitate, să numească ministrul respectiv, să zicem într-o perioadă rezonabilă de 5-7 zile", a explicat Florin Iordache.

×
Etichete: 100 de minute
x close