Activitatea miniştrilor din Cabinetul Tudose urmează să fie evaluată de Comitetul Naţional Executiv ce are loc vineri la Suceviţa. Întrebat de situaţia în care se află miniştrii, Liviu Dragnea a spus că „unii stau pe scaun, alţii în picioare”, dar că e mult mai bine decât în cabinetul trecut.
„Unii stau pe scaune, alţii în picioare. Este o analiză a activităţii guvernamentale de la instalare până azi. Stăm mai bine decât în perioada trecută. Vom discuta şi despre activitatea parlamentară, despre relaţiile dintre Guvern şi Parlament şi despre baza de date a membrilor de partid”, a declarat vineri Liviu Dragnea.
Întrebat zilele trecute de o posibilă remaniere în cabinetul Tudose, liderul PSD a spus că nu va merge în şedinţa CExN cu vreo propunere de schimbare.
Citește și: