Introducerea obligaţiei de plată de la 1 iunie 2017 a contribuţiilor datorate de angajatori la nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată pentru salariaţii cu timp parţial de muncă cu salariul sau cu venituri realizate sub nivelul salariului minim de 1.450 lei, majorarea accizei la ţigarete cu 1% şi o eventuală plafonare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului sunt măsuri pregătite de Guvern pentru creşterea veniturilor bugetare, potrivit news.ro.
Având în vedere evoluţiile lunare anterioare şi pentru asigurarea încadrării în prevederile bugetare anuale aprobate, Guvernul va mai implementa următoarele măsuri: modificarea prevederilor OU 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România, în sensul aplicării mărcii de garanţie proprie exclusiv de către ANPC şi nu de către producătorii interni, importatorii sau vânzătorii cu amănuntul, cu scopul simplificării şi creşterii eficienţei actelor de control, precum şi a garantării calităţii produselor comercializate către consumatori (impact estimat la 110 milioane lei în 2017), continuarea în 2018 a repartizării unei cote de minimum 90% din profitul net realizat sub formă de dividende/vărsăminte la bugetul de stat, cu ocazia aprobării situaţiilor financiare ale anului respectiv pentru societăţi naţionale, companii naţionale şi societăţi cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi regiile autonome, prin mandatarea reprezentanţilor statului în Adunarea Generală a Acţionarilor/Consiliul de Administraţie, după caz (impact estimat la 870 milioane lei în 2018), implementarea din iulie 2017 a unui mecanism de plată defalcată a TVA, constând în plata de către instituţiile şi întreprinderile publice a taxei pe valoarea adăugată aferentă achiziţiilor de bunuri şi servicii realizate direct în contul furnizorului/prestatorului la bugetul de stat (impact estimat la 180 milioane lei în 2017 şi 420 milioane lei în 2018).
Guvernul apreciază că, în vederea utilizării eficiente a resurselor bugetare alocate pentru prestaţii sociale, ar fi oportună plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului (ICC) la un nivel maxim cuprins între 5.000 – 10.000 lei, dar şi introducerea cardului social de beneficii.
Citește mai mult pe news.ro.