SORIN GRINDEANU PREMIER. Președintele CJ Timiș, Sorin Grindeanu, anunța în urmă cu câteva zile că nu pleacă din administrația județeană, indiferent de propunerile care i se vor face de la București. „Habar nu am cum am intrat în chestiunea cu premierul. Cum am intrat așa am și ieșit. Eu am o declarația când am devenit președinte al CJ Timiș, am repetat-o și insist. Nu voi pleca într-un post de ministru. Am văzut ca sunt iarăși plimbat prin diverse posturi de ministru, dar nu voi pleca”, a declarat, joi, 22 decembrie, Grindeanu. La o săptămână de la alegerile locale din iunie, social-democratul spunea că va rămâne patru ani în administrația județeană. „Sunt om serios, am cerut votul timișenilor pentru patru ani, nu pentru jumătate de an. Cum credeți că ar fi să merg la iarnă și să le spun «Vă mulțumesc că m-ați votat și mi-ați acordat încrederea voastră, dar știți, nu prea-mi place și mă duc la București»? Dacă voi fi ales ca președinte al CJ, voi sta patru ani. Vreau să duc la bun sfârșit acest mandat, nu să spun că voi reprezenta mai bine Timișul ca parlamentar sau, poate, ca membru în viitorul guvern”, afirma acesta, scria debanat.ro.