Plenul Curţii Constituţionale s-a întrunit pentru a soluţiona sesizările cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, Traian Băsescu, formulate de Liga Internaţională a Românilor, de Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal, de preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele interimar al Senatului, de Gheorghe Hogea şi de Organizaţia pentru Apărarea Drepturilor Omului.
În urma deliberărilor, Curtea a respins, cu unanimitate de voturi, ca neîntemeiate, contestaţiile acestora.
Hotărârea este definitivă şi general obligatorie.