Suspectat de anchetatori că ar fi pretins şi primit bani de la oameni de afaceri, pentru soluţionarea favorabilă a unor cauze aflate în justiţie, senatorul Cătălin Voicu va fi prezent, marţea viitoare, la audierile comisiei juridice a Senatului pentru a da explicaţii cu privire la dosarul în care este acuzat de luare de mită şi fals în înscrisuri, a anunţatat preşedintele acestui for, social-democratul Toni Greblă. El a arătat că imediat după această audiere, comisia va trece la întocmirea raportului care va fi remis ulterior Biroului Permanent pentru a fi pus pe ordinea de zi a plenului Senatului.
?Membrii Comisiei juridice nu au avut cea mai confortabilă zi posibilă întrucât nu este uşor să te apleci asupra unei solicitări a Ministerului Justiţiei pentru ca împotriva unui coleg să fie luată o măsură dură. În parcurgerea paşilor prevăzuţi de Constituţie, luni se va continua studiul pe dosare, iar marţea viitoare, la ora zece, potrivit solicitării domnului Voicu, îl vom asculta pe acesta în comisia juridică şi apoi vom întocmi raportul spre a fi înaintat Biroului Permanent în termenul prevăzut de lege şi de Regulamentul Senatului? a precizat Toni Greblă, preşedintele comisiei juridice.
Toni Greblă a explicat că senatorii juriştii vor face tot posibilul, pentru a elabora într-un timp cât mai scurt raportul în acest caz, fără însă a da un vot superficial pe această temă.
?Am gândit să întocmim cât mai rapid un raport, dar fără ca avizul nostru să fie absolut superficial. trebuie să avem şi noi convingerea certă că nu vom da un vot superficial pe această măsură, pentru ca fiecare coleg să aibă convingerea că ceea ce va decide prin vot va fi legal, corect moral? a ecplicat senatorul PSD, care a dat asigurări că raportul va fi finalizat într-o singură zi imediat după audierea lui Voicu.
Cererea de arestare a senatorului PSD Cătălin Voicu a ajuns, joi dimineaţă, în dezbaterea comisiei juridice. Senatorii trebuie să elaboreze un raport în baza căruia plenul va decide dacă îşi trimit colegul în arest. Comisia juridică a Senatului ar urma să se pronunţe cel mai târziu într-o săptămână asupra cererii ministrului Justiţiei, Cătălin Predoiu, de încuviinţare a arestării senatorului PSD Cătălin Voicu, declara, miercuri, preşedintele Comisiei juridice a Senatului, Toni Greblă.
Greblă a arătat că în adresa transmisă de Biroul Permanent al Senatului nu este precizat un termen pentru prezentarea avizului, dar că legea prevede trei zile pentru finalizarea acestei proceduri, în timp ce Regulamentul stabileşte că termenul pentru redactarea avizului este de opt zile.
Potrivit
Mediafax, senatorii din comisia juridică au desigilat, joi, cele două cutii cu documente primite de la Ministerul Justiţiei. Acestea conţin 11 volume, un referat al procurorilor şi cererea de încuviinţare a arestării preventive.
La şedinţa de la Parlament au fost prezenţi preşedintele comisiei, Toni Greblă (PSD), vicepreşedintele Iulian Urban (PDL), Adrian Ţuţuianu (PSD) şi Cristinel Bâgiu (PNL).
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au cerut arestarea senatorului PSD Cătălin Voicu pe 9 martie. Săptămâna trecută, Biroul Permanent al Senatului a decis să trimită comisiei juridice solicitarea privind încuviinţarea arestării preventive.
Antena3.ro