Antena 3 CNN Politică Cătălin Sandu, scrisoare deschisă către Daniel Constantin: Vi s-a cerut să respectaţi legea. Nu aţi făcut-o!

Cătălin Sandu, scrisoare deschisă către Daniel Constantin: Vi s-a cerut să respectaţi legea. Nu aţi făcut-o!

2 minute de citit Publicat la 19:54 09 Ian 2015 Modificat la 19:54 09 Ian 2015
daniel.jpg
Cătălin Sandu, fost director juridic la ADS, condamnat la şase ani de închisoare în cel mai grav dosar politic al ultimilor 25 de ani, Dosarul Telepatia, a transmis o scrisoare deschisă pentru preşedintele Partidului Conservator, Daniel Constantin.

În scrisoare, Cătălin Sandu îl acuză pe Daniel Constantin că nu a respectat legea prin refuzul de a justifica prejudiciile pretinse de Ministerul Agriculturii. Totodată, Sandu spune că președintele PC nu a fost în stare să precizeze legalitatea constituirii ca parte civilă a Ministerului pe care îl conduce, în dosarul ICA, pentru că baza leaglă nu există.

Redăm în continuare scrisoarea deschisă:

Domnule Ministru Daniel Constantin,


Ati afirmat public ca sunteti un cetatean responsabil care respecta legile si deciziile justitiei.
In numele adevarului iprecizez ca niciunul dintre cei implicati in dosarul ICA nu v-a solicitat niciodata altceva. Dimpotriva!

Vi s-a cerut sa respectati legea si sa justificati prejudiciile pretinse de institutia pe care o conduceti.
Nu ati facut-o !

Vi s-a solicitat sa precizati legalitatea constituirii ca parte civila a Ministerului Agriculturii in dosarul ICA.
Nu ati putut-o face pentru ca baza legala nu exista.

Afirmati ca doriti ca adevarul sa iasa la suprafata, insa nu ati facut nimic pentru a verifica legalitatea si temeinicia pretentiilor ministerului, desi acest control v-a fost solicitat pe toata durata procesului.

Nu vi s-a solicitat retragerea din dosar, ci doar verificarea legalitatii documentelor semnate de predecesorii dumneavoastra.

Intrucat din corespondenta purtata in ultimele doua luni cu institutia pe care o conduceti a rezultat ca nu puteti raspunde precis la intrebari concrete, va precizez ca normele legale pe care le-ati incalcat sunt urmatoarele :

1. Art. VIII din O.U.G 147/2002 prin care “Fondul dezvoltarea agriculturii romanesti”, a carui existenta ar fi justificat calitatea de parte civila a Ministerului Agriculturii a fost desfiintat cu 10 luni inainte de finalizarea privatizarii ICA. Drept urmare, nu Ministerul Agriculturii ar fi avut dreptul sa se constituie parte civila, ci Ministerul Finantelor Publice

2. Art. 20 din Codul de Procedura Penala potrivit caruia « constituirea de parte civila se face cu indicarea naturii si intinderii pretentiilor, a motivelor si probelor pe care aceasta se intemeiaza » ceea ce, in cazul ICA, nu s-a intamplat. Nu exista la dosar nicio verificare, nicio precizare, nicio fundamentare proprie a pretentiilor. Mai mult, exista documente care sustin ca institutia dumneavoastra nu are competente in a aprecia un eventual prejudiciu.

3. Art. 1386 alin. 2 din Codul Civil conform caruia la stabilirea despagubirii se are in vedere data producerii prejudiciului respectiv, in cazul nostru, anul 2003, si nu o data aleasa fara nicio baza, in mod arbitrar cum s-a intamplat in dosarul ICA unde a fost ales ca referinta anul 2008, desi privatizarea a avut loc in anul 2003, iar finalizarea procedurilor judiciare in anul 2014.

Avand in vedere toate aceste informatii cred, Domnule Ministru, ca nu va veti mai ascunde in spatele delegarii de competenta si a unui director din subordine si veti dispune, in sfarsit, masurile legale care se impun respectiv:
- control la Agentia Domeniilor Statului si la Ministerul Agriculturii efectuat de Curtea de Conturi in legatura cu privatizarea ICA,

- ancheta interna in interiorul Ministerului Agriculturii referitoare la ce persoane se fac vinovate de nerespectarea legilor de mai sus.

In lipsa acestor masuri, orice circumstante atenuante in privinta dumneavoastra nu pot exista, iar ancheta penala din dosarul nr. 456/P/2014 va fi finalizata de autoritatile competente cu respectarea legilor in vigoare.


Catalin Sandu.

×
x close