Social-democrații au decis, joi, în şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN), suspendarea din PSD pe o durată de șase luni a deputatului Cătălin Rădulescu, care luna trecută anunța că se autosuspendă din PSD până la clarificarea tuturor aspectelor legate de declaraţiile pe care le-a făcut în spaţiul public.
"Vom discuta subiectul Cătălin Rădulescu. A încercat să se autosuspende, nu i-a ieşit. O să propun eu autosuspendarea lui", a precizat Liviu Dragnea, înaintea ședinței.
"Am hotărât ca, în conformitate cu articolul 29 din Statutul PSD, să mă autosuspend pe o perioadă de minim şase luni din partidul meu de suflet, în ideea de a-i proteja atât imaginea, dar şi pe cea a colegilor mei. (...) Nu îmi voi trăda colegii din grupul parlamentar social-democrat, pentru că fiecare vot al nostru în Parlament este important şi pentru PSD şi pentru Guvernul pe care îl susţinem. După clarificarea problemelor, (...) voi anunţa, în termenul statutar, partidul referitor la decizia mea viitoare", preciza Rădulescu într-un comunicat din 20 martie.
"Deputatul mitralieră" decisese să se autosuspende din PSD
Cătălin Rădulescu anunţase anterior, într-un comunicat adresat presei locale din Argeş, decizia de a se autosuspenda din partid.
"Întrucât am o vechime de 21 de ani în PSD, nu doresc ca imaginea partidului şi a preşedintelui PSD să fie prejudiciate în niciun fel, mă autosuspend până la clarificarea aspectelor ce ţin de acest scandal mediatic, pentru a dovedi buna mea credinţă şi faptul că interpretarea dată cuvintelor şi opiniilor mele a fost denaturată, pentru a-mi decredibiliza imaginea şi activitatea politică. Rămân fidel principiilor, programului şi conducerii PSD", se arăta în comunicat.
Parchetul General s-a sesizat din oficiu după ce Cătălin Rădulescu, deputat PSD de Argeş, a declarat într-un interviu pentru "Adevărul": "Pentru ce mai se duc oamenii în Piaţa Victoriei acum şi pentru ce noi nu ieşim împotriva lor cu tunurile de apă, dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm în maidan, un loc în maidan, hai să facem cum se întâmplă în Franţa, în America, peste tot. Noi am făcut, am cerut autorizare, să ceară şi ei autorizare".
Poliţia Argeş i-a anulat permisul port-armă
El a mai spus că are o armă AKM: "Dacă vreodată mai vine cineva cu vreo idee să schimbe statul ăsta pentru care am luptat noi, sunt pregătit să ies cu arma să trag. Imediat! Imediat! Dar pot să ies unde vreau eu, dacă mă apucă vreo nebunie, pot să ies să trag unde vreau eu, e riscul meu şi hotărârea mea".
Ulterior, poliţiştii i-au anulat lui Rădulescu dreptul de a deţine arme, acesta fiind amendat cu 2.500 de lei. De asemenea, IPJ Argeş a sesizat Parchetul General cu privire la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.