Antena 3 CNN Politică Cătălin Rădulescu s-a autosuspendat din PSD. "Deputatul mitralieră" a plecat în concediu, în plin scandal mediatic

Cătălin Rădulescu s-a autosuspendat din PSD. "Deputatul mitralieră" a plecat în concediu, în plin scandal mediatic

2 minute de citit Publicat la 12:21 20 Mar 2017 Modificat la 12:21 20 Mar 2017
Cătălin Rădulescu s-a autosuspendat din PSD. "Deputatul mitralieră" a plecat în concediu, în plin scandal mediatic
Foto: Agerpres

"Deputatul mitralieră" a decis să se autosuspende din PSD şi să plece în concediu pentru că a fost afectat de scandalul mediatic. Chiar şi aşa, social-democraţii vor să facă o şedinţă în care să discute cazul său, după ce s-au delimitat de declaraţiile făcute de Cătălin Rădulescu.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, i-a cerut chiar demisia, însă deputatul nu a făcut-o până acum.

Între timp, însă, Cătălin Rădulescu, a fost audiat vineri la Parchetul General în dosarul în care este acuzat de tulburarea liniştii publice. Potrivit Biroului de presă al Parchetului General, audierea lui Rădulescu a avut loc săptămâna trecută, el fiind chemat ca martor în dosarul deschis in rem cu privire la săvârşirea infracţiunii de tulburare a liniştii şi ordinii publice. 

Parchetul General s-a sesizat din oficiu în acest caz după ce Cătălin Rădulescu, deputat PSD de Argeş, a declarat într-un interviu pentru "Adevărul": "Pentru ce mai se duc oamenii în Piaţa Victoriei acum şi pentru ce noi nu ieşim împotriva lor cu tunurile de apă, dacă nu mai au motiv? Nu putem să transformăm în maidan, un loc în maidan, hai să facem cum se întâmplă în Franţa, în America, peste tot. Noi am făcut, am cerut autorizare, să ceară şi ei autorizare". 

Ulterior, polițiștii argeşeni au anulat permisul de port-armă al deputatului Cătălin Rădulescu, după ce au verificat, la locuinţa acestuia, modul în care sunt deţinute armele şi au constatat că parlamentarul păstra fără piedică mitraliera AKM pentru care nu avea dreptul de a deţine muniţie şi au descoperit şi muniţie care nu se potriveşte armei de vânătoare pe care Rădulescu o deţinea legal.

Dragnea: „Nu putem să ne prefacem că declaraţiile dumnealui au fost nişte glume”

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că este „foarte puţin probabil” ca deputatul Cătălin Rădulescu să mai rămână în PSD, în condiţiile în care afirmaţiile sale privind protestatarii sunt „de o gravitate foarte mare”, motiv pentru care el le va propune colegilor sancţiunea maximă.

„Nu putem să ne prefacem că declaraţiile dumnealui au fost nişte glume sau că nu sunt importante. Am vorbit cu colegii mei, într-un termen rezonabil o să avem o întâlnire, nu o să facem un Comitet executiv doar pentru acest caz, dar, din punctul meu de vedere, este foarte puţin probabil ca Cătălin Rădulescu să mai rămână cu noi cel puţin pentru o perioadă”, a afirmat Liviu Dragnea, întrebat despre situaţia lui Cătălin Rădulescu în urma afirmaţiilor pe care acesta le-a lansat la adresa protestatarilor.

 

×
Etichete: Catalin Radulescu
x close