Tineretul
social - democrat şi-a lansat duminică propriul candidat la
alegerile europarlamentare, în persoana lui Cătălin Nechifor. A fost, de altfel, etapa finală a unui
concurs la care au participat 25 de candidaţi, din care au rămas în
cursă în ultima fază, doar şase. Evaluarea candaţilor a început marţi şi a
constat în întrebări despre doctrina social-democrată
şi despre instituţiile europene. Cei şase finalişti au fost din
judetele Bihor, Suceava, Dolj, Bacau, Olt şi Iaşi.
Cătălin Nechifor va ocupa locul cinci pe lista PSD la
alegerile pentru Parlamentul European. Ceilalţi membri TSD care au participat la concurs La desemnarea candidatului vor
fi şi ei incluşi pe listele electorale ale partidului, dar pe poziţii mai puţin eligibile. La desemnarea candidatului din partea TSD a participat şi preşedintele PSD, Mircea Geoană.
Antena 3