Preşedintele ANI, Cătălin Macovei, a făcut plângeri penale la PÎCCJ împotriva a patru foşti angajaţi suspectaţi că ar fi sustras documente din instituţie. Totodată şeful ANI a sesizat Comisia de Evaluare a CNI în legătură cu posibila deţinere de către S.R. Stănescu a unor înscrisuri din instituţie, şi a depus în paralel, la DIICOT o cerere de extindere a cercetărilor şi asupra jurnalistului Sorin Roşca Stănescu, acuzat de încercare de şantaj. Reclamaţia vine în aceeaşi zi în care Macovei se va prezenta în faţa Consiliului Naţional de Integritate pentru a da explicaţii cu privire la întâlnirile cu jurnaliştii Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac, conţinutul lor, dar şi depre felul în care stenogramele acestor discuţii au apărut în presă.
ANI susţine că a cerut DIICOT extinderea cercetărilor faţă de Roşca Stănescu privind anchete publicate în ziarul Ziua în baza unor acte privind activitatea Agenţiei, puse la dispoziţie de foşti angajaţi, şeful ANI sesizând şi CNI referitor la posibila deţinere de către jurnalist a acestor documente.
"Agenţia Naţională de Integritate a formulat un denunţ penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, trimisă spre competentă soluţionare Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.), împotriva foştilor angajaţi, Burciu Fănel Nicolae, Fluture Carmen Florentina, Câmpeanu Anişoara şi Andreea Ilie. La data de 16 octombrie 2009, D.I.I.C.O.T. a comunicat Agenţiei Naţionale de Integritate faptul că a fost declanşată urmărirea penală faţă de Burciu Fănel Nicolae, Fluture Carmen Florentina, existând indicii privind constituirea unui grup infracţional organizat, cercetările fiind în desfăşurare", se arată într-un comunicat al ANI.
"În urma publicării de către presa centrală, începând cu data de 09 noiembrie 2009, a stenogramele discuţiilor purtate de jurnaliştii Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac, au rezultat indicii cu privire la sustragerea de documente şi informaţii specifice Agenţiei Naţionale de Integritate, de către acelaşi personal din cadrul instituţiei împotriva căruia ANI a formulat o plângere penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de sustragere de înscrisuri, prevăzută şi pedepsită de art. 243, Cod Penal", se mai explică în comunicat.
Agenţia Naţională de Integritate mai precizează că a solicitat extinderea cercetărilor faţă de domnul Răzvan Codru Vrabie, membru în Consiliul Naţional de Integritate şi faţă de Sorin Roşca Stănescu. "De asemenea, Agenţia Naţională de Integritate solicitase anterior extinderea cercetărilor faţă de domnul RĂZVAN CODRU VRABIE, membru în Consiliul Naţional de Integritate, despre care se presupune că a determinat şi sprijinit sustragerea de către personalul Agenţiei de documente şi/sau informaţii specifice activităţii instituţiei, precum şi faţă de domnul Sorin Roşca Stănescu, care a publicat în ziarul ?ZIUA? anchete bazate pe documente ce privesc activitatea A.N.I. şi despre care se presupune că i-ar fi fost puse la dispoziţie de către foşti angajaţi ai instituţiei", mai scrie comunicatul.
Macovei mai cere CNI să analizeze dacă aceste documente au ajuns în posesia jurnalistului Sorin Roşca Stănescu. "Preşedintele Agenţiei Naţionale de Integritate, în baza dispoziţiilor art. 3 din Legea nr. 144/2007, republicată, a sesizat, la data de 17 noiembrie 2009, Comisia de Evaluare a Consiliului Naţional de Integritate cu privire la posibila deţinere de către jurnalistul Sorin Roşca Stănescu de înscrisuri puse la dispoziţia sa de personal din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi la eventuale scurgeri de informaţii din cadrul instituţiei", mai informează ANI.
Între timp, Cătălin Macovei este aşteptat în această dimineaţă la CNI., organismul care supraveghează funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate şi să-l revoce preşedintele agenţiei.
Preşedintele ANI, Cătălin Macovei, a declarat că le va explica celor de la CNI că nu a încălcat legea şi că va oferi informaţii despre contextul în care s-a desfăşurat întâlnirea dintre el şi jurnaliştii Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chireac.
"Nu aş vrea să comentez această cerere a celor cinci organizaţii nonguvernamentale, însă aştept convicarea Consiliului Naţional de Integritate căruia să îi explic întregul context în care s-a desfăşurat această întâlnire. Pot să vă spun că m-am simţit şantajat de domnul Sorin Roşca Stănescu", a declarat Cătălin Macovei.
Întrebat ce le va spune celor de la CNI, Macovei a spus: "Argumentele cele mai puternice sunt faptul că, în opinia mea, nu am încălcat legea şi este surprinzător că cele cinci ONG-uri nu au făcut vorbire despre comportamentul absolut ilegal al domnului Sorin Roşca Stănescu".