Antena 3 CNN Politică Cătălin Ivan, despre ultima declaraţie a lui Sebastian Ghiţă: Obrăznicie fără margini

Cătălin Ivan, despre ultima declaraţie a lui Sebastian Ghiţă: Obrăznicie fără margini

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:50 28 Noi 2014 Modificat la 19:50 28 Noi 2014
ivan.jpg
Foto: Agerpres
Preşedintele PSD Sector 1, europarlamentarul Cătălin Ivan, a cerut, vineri, conducerii PSD să se delimiteze de afirmaţiile făcute de Sebastian Ghiţă despre preşedintele de onoare, Ion Iliescu şi să-l sancţioneze pentru "obrăznicia fără margini" făcută la adresa fondatorului partidului.

"Îi cer public lui Sebastian Ghiţă să revină asupra declaraţiilor de ieri, făcute poate într-un moment de tensiune sau supărare, să-şi ceară scuze domnului Ion Iliescu şi tuturor celor care au înfiinţat şi construit acest partid. Sunt zeci de mii de membri de partid care au pus suflet, au făcut sacrificii, au dus nenumărate bătălii, în timpuri în care domnul Ghiţă era finanţatorul altor partide politice", a precizat Ivan.

"Cer conducerii PSD consecvenţă în atitudine. Este obligatorie delimitarea de afirmaţiile lui Sebastian Ghiţă şi sancţionarea acestuia, ca o îndreptare a unei mari nedreptăţi făcute tuturor membrilor de partid", a adăugat preşedintele PSD Sector 1.

Sebastian Ghiţă: Ion Iliescu să se retragă, Radu Mazăre să plece din partid

Ivan a arătat că Iliescu este membru fondator al partidului şi singurul preşedinte al României pe care l-a dat PSD şi a subliniat faptul că îşi manifestă public dezacordul cu această "obrăznicie fără margini, venită din partea unui membru nou de partid".

Deputatul PSD Sebastian Ghiţă a afirmat, într-o declaraţie dată publicităţii joi, după şedinţa conducerii PSD, că e momentul ca Ion Iliescu să se retragă şi că ar trebui şi ca toţi cei cu probleme să fie suspendaţi din partid, enumerându-i pe Mazăre, Constantinescu, Duicu, Pendiuc, Mocanu, Hrebenciuc.

Citeşte şi
:

Sebastian Ghiţă demisionează din PSD




×
x close