Nicolae Ciucă povesteşte, în prima parte a cărții sale autobiografice, „În slujba țării”, despre viața sa de până când a venit la Bucureşti, ulterior povestind cum a ajuns la Palatul Victoria.
”Despre celelalte etape ale vieţii mele a fost suficient să fac o relatare, să punctez un itinerar biografic. De data asta nu mă pot mărgini la atât. A fost cea mai grea decizie din viaţa mea. O decizie care presupunea existenţa unei alte mize, căci nu sunt obişnuit cu jumătăţile de măsură.
Trecerea de la uniformă la costum şi cravată nu este doar un detaliu vestimentar, însoţit de un nou alineat în curriculum vitae. E mai mult de atât. Înseamnă trecerea unei frontiere pentru care nu există posibilitate de întoarcere”, scris Nicolae Ciucă în carte.
În octombrie 2019, Nicolae Ciucă a fost sunat de Klaus Iohannis: ”Am primit un telefon de la Preşedintele României prin care mă întreba dacă sunt de acord să trec în rezervă şi să devin ministru al Apărării. Preşedintele e comandantul forţelor armate şi, chiar dacă ceea ce îmi adresa era o rugăminte, venită din partea dumnealui, era un fel de ordin, nu puteam să refuz. Şi astfel, în data de 28 octombrie am trecut în rezervă la cerere, iar la 4 noiembrie 2019, odată cu învestirea de către Parlament a Guvernului condus de Ludovic Orban, activitatea mea în cadrul Armatei, după 34 de ani în care am servit patria ca militar, s-a încheiat. Dacă luăm în calcul şi liceul militar, au fost 38 de ani de uniformă militară”.
Nicolae Ciucă relatează că i s-a părut uriaşă trecerea la funcţia de ministru, plină de responsabilităţi: ”În ce priveşte noua poziţie de ministru, am înţeles cât de delicată este relaţia cu societatea. În momentul în care semnezi un document şi apoi, privind pe fereastră, vezi vieţile oamenilor cum se schimbă după semnătura ta, îţi dai seama de uriaşa responsabilitate pe care o ai. Decizi asupra destinelor unor oameni pe care nu-i cunoşti, pe mulţi n-o să-i întâlneşti niciodată, cu toate astea te intersectezi cu ei prin intermediul deciziei tale, într-un fel sau altul, intri în viaţa lor pe care poţi s-o ameliorezi sau s-o afectezi”.
Iniţial, Nicolae Ciucă a lucrat tot cu oameni din Armată, cu care era obişnuit: ”Fusesem trecut în rezervă, dar, ca ministru al Apărării, continuam să lucrez cu foştii colegi din armată, figurile colaboratorilor îmi erau familiare (...) O bună bucată de vreme am funcţionat în Guvern ca independent (...) La începutul lunii noiembrie 2020, am fost chemat la premier, domnul Ludovic Orban, care era şi preşedintele PNL şi mi-a spus că ar fi bine să devin membru PNL şi să candidez pe liste în judeţul natal, Dolj. Am acceptat şi aşa am intrat în politică”.
”Campania electorală din toamna lui 2020 a însemnat o nouă provocare pentru mine. Era pentru prima oară când trebuia să mă comport ca un om politic. Cum e lesne de imaginat, nu aveam experienţă politică, nu fusesem membru al niciunuia dintre partidele politice care rivalizau din 1990 încoace. Am primit invitaţia de a mă înscrie în Partidul Naţional Liberal la pachet, cum se spune, cu oferta de a deschide lista pentru Senat a liberalilor din judeţul Dolj”.
Ulterior, cînd a fost desemnat premier, Ciucă spune că ”nu a fost o surpriză”.
” Klaus Iohannis m-a desemnat cu formarea noului Guvern (...) Mai trecusem printr-o experienţă similară în timpul tranziţiei de la Guvernul Orban la Guvernul Cîţu când, în calitatea mea de membru al Guvernului, am fost numit prim-ministru interimar, la 8 decembrie 2020 (...) Era nevoie de o decizie politică curajoasă, care să ducă la alcătuirea unei alianţe stabile, într-un moment deosebit de delicat atât pentru România, cât şi pentru regiunea est-europeană. Poziţia mea din momentul desemnării a lăsat să se înţeleagă că va trebui să lăsăm deoparte orgoliile şi să formăm un Guvern cu o majoritate largă, stabilă în Parlament”, adaufă liderul PNL în carte.