Antena 3 CNN Politică Carmen Dan vrea detaşarea Oanei Schmidt Hăineală la MAI

Carmen Dan vrea detaşarea Oanei Schmidt Hăineală la MAI

<1 minut de citit Publicat la 14:38 04 Apr 2017 Modificat la 14:38 04 Apr 2017
o_1bcsc076crje11gl1ur51cmgjdh8.jpg
Sursa foto: Gov.ro

Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a confirmat, astăzi, că a depus o cerere pentru detaşarea fostului secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Oana Schmidt Hăineală, la ministerul pe care îl conduce.

Oana Hăineală a fost retrasă de la Ministerul Justiţiei în urma unei cereri a procurorului general al României, la fel şi Constantin Sima, măsură luată după deschiderea anchetei privind adoptarea ordonanţei 13. Solicitarea a fost aprobată de Secţia pentru Procurori a CSM şi contestată fără succes de către Hăineală.

"Secţia de procurori a CSM a dispus încetarea detaşării pentru cei doi procurori şi eu cred decizia este benefică, e mai bine, nu numai pentru cursul anchetei, dar şi pentru Ministerul Justiţiei şi pentru cei doi procurori să fie acasă, în Ministerul Public, la dispoziţia Ministerului Public, pentru a clarifica toate problemele într-o manieră imparţială. Am ascultat şi punctul de vedere al domnului ministru, care mi s-a părut rezonabil, că doreşte să îşi menţină echipa însă impresia mea a fost că, totuşi, decizia nu vine de la domnia sa", a declarat atunci Augustin Lazăr.

×
x close