Liderul PDL Radu F. Alexandru a declarat, luni, că
demisiile lui Ioan Rus şi Victor Paul Dobre sunt o mărturie asupra presiunilor la care au fost supuşi din partea lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, arătând că invocarea lui Traian Băsescu este doar un ultim serviciu pe care Rus îl face USL.
"Demisia ministrului de Interne, Ioan Rus şi a ministrului delegat este o mărturie clară şi copleşitoare asupra presiunilor la care au fost supuşi cei doi oameni şi care au considerat că nu pot să suporte această imixtiune şi denaturare a adevărului făcută de Victor Ponta şi Crin Antonescu. Dacă mai există un dram de onoare a lui Victor Ponta, ar trebui să-şi dea demisia", a precizat Radu F. Alexandru pentru MEDIAFAX.
El a spus că implicarea numelui lui Traian Băsescu în rândul celor care au exercitat presiuni asupra lui Ioan Rus "nu este decât un ultim serviciu pe care Ion Rus este dispus să-l facă USL".
"Ştim limpede că Traian Băsescu nu a făcut decât să-i avertizeze pe cei implicaţi în această operaţiuni de mistificare asupra consecinţelor la care se supus încălcând legea", a adăugat liderul PDL.
Ioan Rus a anunţat, luni, că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, pentru că este un politician onest, corect, iar în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil.