Antena 3 CNN Politică Caravana Antena 3 CNN Părintele Mihail spune cum ar trebui să fie preşedintele României: „Dacă e un creștin bun nu face lucrul ăsta"

Părintele Mihail spune cum ar trebui să fie preşedintele României: „Dacă e un creștin bun nu face lucrul ăsta"

C.P.
2 minute de citit Publicat la 23:57 23 Oct 2024 Modificat la 00:01 24 Oct 2024
parintele mihail bucovina
Caravana „Antena 3 CNN e aici” a ajuns într-unul dintre cele mai frumoase locuri din România, în Bucovina. Sursa foto: Antena 3 CNN

Caravana „Antena 3 CNN e aici” a ajuns într-unul dintre cele mai frumoase locuri din România, în Bucovina, la părintele Mihail, care prin biserica pe care o coordonează dă de mâncare în fiecare săptămână la minim 1.000 de oameni. Părintele a spus cum ar trebui să fie viitorul președinte al României.

„Dacă ne uităm la voievozii noștri mai întâi de toate ce făceau înainte, chiar dacă era dușmanul la poartă? Mergeau întâi să se închine, să se roage să îi dea D-zeu putere și apoi ieșea la luptă. Și apoi este un dicton care spune că atunci când D-zeu vrea să pedepsească un popor îi ia mintea conducătorului.

Ori tu dacă pui un conducător fără D-zeu și fără credință, unde poți să ajungi? Când orbul povățuiește pe orb, unde poate să ajungă? Deci nu cred că ar fi corect ca noi o țară creștină să avem la conducere o altă nație de oameni. Adică omul ăla nu are aceeași idee, nu are aceeași gândire, nu are aceeași simțire, niciodată. (...)

Fiind o țară creștină, bună, suntem undeva mai sus și am putea privi pe ceilalți de sus. Dacă e un creștin bun nu face lucrul ăsta. Un creștin bun totdeauna privește cu smerenie și când vede că lucrarea D-zeu merge bine în casa lui, în curtea lui, la vecini, în satul lui, în satele apropiate, în țara noastră îi mulțumește lui D-zeu și dă slavă lui D-zeu pentru tot ce se întâmplă.

Iarăși suntem creștini buni când vedem ce se întâmplă în jurul țării noastre și a satelor noastre. Atunci ar trebui să ne îngrijoreze și să cerem ajutorul lui D-zeu și să cerem pace și sănătate că celelalte le vom cârpi așa cum om putea noi.

Părintele Mihail: „Nimeni și nimic nu poate să facă ceva fără D-zeu"

Nimeni și nimic nu poate să facă ceva fără D-zeu pentru că s-a constatat că atunci când omul vrea să facă ceva mai presus de D-zeu, D-zeu îi ia mintea și se întâmplă ca la Babilon, unde era nevoie de pământ, puneau apă și nu era nevoie de apă puneau pământ și a ieșit ce a ieșit.

De aceea atunci când lucrăm fără D-zeu știm noi cine stă cățărat pe umerii noștri cu două piciorușe şi își face treaba. E păcat pentru acești conducători de țară care se cred mai presus decât oricine și nu-l pun pe D-zeu în fruntea și în mintea și în gândul și în viața și în ceea ce trebuie să aibă un conducător.

A fi conducător înseamnă să-l ai mai întâi pe D-zeu ca să-ți dea înțelepciune și pricepere, să poți să dirijezi, să dirigui toate cele care sunt lăsate ție de înaintași.

Haideți să ne rugăm cu toții ca Dumnezeu să ne dea un înțelept conducător

Nu trebuie doar să te rogi ca să iasă el înțelept te rogi şi ca să se meargă până la capăt. Adică nu te rogi doar azi ca și cum ai mâncat doar azi ca să trăiești o săptămână.

Să ne rugăm tot timpul, Doamne dă-i minte conducătorului și atunci am nădejde că totul se face. Şi oile care nu ascultă de păstor le mâncă lupii. Mai sar lupi și peste gard câteodată şi sunt mulți", a spus părintele Mihail, într-un interviu cu Mihai Gâdea pentru Antena 3 CNN.

Cum şi-a descoperit părintele Mihail misiunea şi cum ajută oamenii nevoiași vedeţi, pe larg, în videoul de mai sus.

 

 

×
x close