Antena 3 CNN Politică EXCLUSIV De ce crede Elena Lasconi că ar fi mai bună decât Iliescu și Iohannis. „Sunt femeie, femeia are negocierea în sânge"

EXCLUSIV De ce crede Elena Lasconi că ar fi mai bună decât Iliescu și Iohannis. „Sunt femeie, femeia are negocierea în sânge"

C.P.
1 minut de citit Publicat la 23:05 09 Sep 2024 Modificat la 00:17 10 Sep 2024
gadea lasconi 2
Mihai Gâdea, interviu cu Elena Lasconi, preşedintele USR şi candidat la alegerile prezidențiale din acest an. Sursa foto: Antena 3 CNN

Elena Lasconi, preşedintele USR şi candidatul la alegerile prezidențiale din acest an, a explicat, într-un interviu acordat lui Mihai Gâdea, de ce crede că ar fi mai bună decât Iliescu și Iohannis. Ea a subliniat că o femeie, prin calitatea ei de a crea, uni şi gestiona o familie şi chiar şi oamenii din jur, deţine toate atributele necesare şi pentru a avea o funcţie atât de importantă. 

„În primul rând eu sunt cel mai mare critic al meu. Nu mă trezesc dimineaţa să ma uit în oglindă şi să mă gândesc Doamne cât de frumoasă şi de deșteaptă sunt astăzi şi ce preşedinte superb sunt. Vă spun nişte lucruri simple şi clare. Niciodată nu am fost omul sistemului. Nu am fost implicată în nicio combinație.

Ţara asta are de 35 de ani accesași politicieni. Sunt câteva zeci care fac lucrurile să funcționeze pentru ei şi ai lor. Şi atât", a spus Elena Lasconi.

„Femeia nu este conflictuală, ea are empatie şi păsare"

În continuare, ea a explicat de ce o femeie preşedinte pentru România ar putea schimba atât imaginea ţării şi ar unii mai mult oamenii. 

„Un alt lucru care mă diferențiază este că sunt femeie. Femeia are negocierea în sânge şi stă în firea femeii să poată să dialogheze cu toți membrii familiei, indiferent cât de diferiți ar fi ei.

Femeia ţine socotelile in casă, femeia ţine familia. Şi foarte important, femeia nu este conflictuală, adică încearcă să-i ii mulțumească pe cei din jurul ei cu dialog, cu vorba bună. Cred că este o mare calitate. Şi mi avem ceva în plus, nu că bărbații ar fi altfel, am foarte mulţi prieteni bărbaţi, este empatia şi păsarea. Pentru că ăstora nu le pasă.

Că ies cu pantofii cu talpa roşie, cu acelaşi ceas de 30.000 euro şi se fac că cumpără nu ştiu ce covrig. Cumpără covrig şi după-aceea beau Moet şi nu mai ştiu ce mâncăruri fine la restaurate de fiţe din Bucureşti. Nu, coboară, frate, acolo unde doare şi ascultă-i, frate, pe români", a spus Elena Lasconi. 

Întrebată dacă este pregătită România pentru preşedinte femeie, Elena Lasconi a declarat: ”E super pregătită România pentru asta. Europa este condusă de femei.

„Este foarte posibil să fie şi America (...) Nu am niciun dubiu. Eu refuz să mai vorbesc de renumitul misoginism din România pentru că nu vreau să-l amplific", a mai spus ea. 

Interviul cu Elena Lasconi poate fi urmărit, pe larg, în materialul video de mai jos. 

×
x close