Antena 3 CNN Politică Caravana Antena 3 CNN, la Ploiești. Bogdan Stoica, jurnalist: „Acest oraș nu e prea viu, nu a avut până acum un lider cu o viziune”

Caravana Antena 3 CNN, la Ploiești. Bogdan Stoica, jurnalist: „Acest oraș nu e prea viu, nu a avut până acum un lider cu o viziune”

B.C.
3 minute de citit Publicat la 14:21 09 Oct 2024 Modificat la 14:22 09 Oct 2024
caravana antena 3 cnn in ploiesti
Caravana Antena 3 CNN a ajuns la Ploiești. FOTO: Antena 3 CNN

Caravana „Antena 3 CNN e aici” a ajuns la Ploiești, unde Mădălina Mihalache, jurnalist Antena 3 CNN, a purtat discuții cu jurnalistul Bogdan Stoica despre cum au votat oamenii în Ploiești până acum și la ce ar trebui să ne așteptăm și la viitoarele alegeri. „Ploieștiul nu a avut un lider care să aibă viziune, bună sau rea”, a explicat el.

„Ploieștiul nu a avut un lider care să aibă viziune, bună sau rea”

Mădălina Mihalache, jurnalist Antena 3 CNN: „Vocea lor contează. În acest moment puterea e în mâinile lor și de această putere se tem politicienii noștri și vor fi alegeri care vor schimba soarta României pentru următorii cinci sau 10 ani. Acum suntem la Ploiești. Bogdan Stoica, jurnalist de 25 de ani, vorbea despre un Ploiești nu prea viu, un oraș dormitor. De ce?” 

Bogdan Stoica, jurnalist: „Nu a avut niciodată, în 30 de ani de la Revoluție, un lider care să aibă o viziune, bună sau rea. Toată lumea a venit și s-a preocupat de cum să cheltuiască bugetul local pe niște chestii care trebuiau și pe niște chestii care aduceau niște bani și am ajuns în punctul ăsta în care dacă luăm niște cărți poștale din anii '70 și le suprapunem pe niște poze de azi totul e identic.”

Mădălina Mihalache, jurnalist Antena 3 CNN: „Am văzut că județul ăsta, în ultimii 35 de ani, a fost când roșu, când spuneai Prahova în anii 2000 spuneai Familia Cosma, după care s-a schimbat conducerea, a venit baronul Iulian Dumitrescu, baronul galben, Lamborghini, așa cum l-a cunoscut toată lumea înainte de alegerile locale și europarlamentare. Vin alegerile din 9 iunie și Ploieștiul e câștigat de un candidat independent. A fost una din marile surprize de la alegeri și din nou județul revine la PSD.”

Bogdan Stoica, jurnalist: „Au fost trei candidați cu șanse, primarul în funcție Voloșevici, susținut de PSD, dar el nu era plăcut în PSD și sinergia nu s-a produs. A mai fost un candidat de la PNL, Bogdan Nica, foarte ok spre deosebire de celălalt, dar care era lipit de imaginea lui Dumitrescu, abțibildul urât mirositor, și orfanul politic Mihai Polițieanu, care înainte să anunțe că va candida s-a apucat de campanie cu vreun an înainte. A început să bântuie cartierele, a vorbit cu toată lumea. O campanie door-to-door. Și a câștigat o masă critică, pe care nu ar fi avut-o altfel. El nu e orfan complet, a fost la USR Prahova, s-a certat cu ei, cum a fost la mișcarea de dinainte cu Monica Macovei, s-a certat și cu ea. Nu e un tip foarte carismatic, nici plin de bani, n-a avut nici o echipă mare, dar a avut o tenacitate de agent de vânzări la începutul carierei, să bată scară după scară și a câștigat un public.”

„Prahova nu are un electorat eterogen”

Mădălina Mihalache, jurnalist Antena 3 CNN: „Azi, la alegerile care urmează, Mihai Polițieanu a anunțat deja că îl susține pe Mircea Geoană la alegerile prezidențiale. Crezi ca ploieștenii vor urma recomandarea lui?”

Bogdan Stoica, jurnalist: „Polițieanu îl susține pe Geoană pentru că trebuie să construiască o majoritate la Ploiești fără PNL și PSD și nu poate decât cu acel partid, care e al lui Geoană, dar nu recunoaște. Are un interes personal și nu poate endorsa Ciucă sau Ciolacu cât timp a zis de PSD și PNL că sunt niște hoți, așa că el face ce a rămas. Nu cred că Geoană o să convingă pe cineva în mod special la Ploiești datorită lui Polițieanu, pentru că Polițieanu trebuie să livreze ceva înainte, nu a intrat încă în funcție, nu are în prezent cum să facă o majoritate fără PSD și PNL în Consiliul Local ca să adopte hotărâri importante.”

Mădălina Mihalache, jurnalist Antena 3 CNN: „La prezidențiale Prahova a fost un județ roșu, în 2009, în 2014, în 2019.”

Bogdan Stoica, jurnalist: „Am mers pe trendul național, nu am ieșit din rând niciodată. De obicei, a susținut candidatul care a câștigat, indiferent cine a fost el. Problema e că Prahova nu are un electorat eterogen. Noi avem aici ploieștenii care sunt niște oameni cu bani, dar desprinși de zona politică, avem iar zona montană, cu băieți cu bani, cu diverse afaceri, mai apropiați de Brașov ca mentalitate și avem zona săracă din sud, cu Mizilul, cu oameni amărâți, care au votat stânga, Simion, Șoșoacă și așa mai departe.”

Caravana „Antena 3 CNN e aici” a plecat într-o nouă călătorie în ţară pentru a afla ce îşi doresc românii înaintea alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Într-un demers jurnalistic fără precedent, Antena 3 CNN, jurnaliştii staţiei vor bate ţara-n lung și în lat şi vor afla părerile românilor de la firul ierbii, dar şi ale personalităţilor marcate din fiecare regiune. E sondajul naţional al adevărului, cu emoţii, lacrimi şi furie, înainte de cea mai aprinsă luptă pentru putere. 

×
x close