Intenţia principelui Radu Duda de a candida la alegerile prezidenţiale a fost primită cu răceală şi chiar ostilitate de mediul politic românesc. Liberalii o califică drept hazardată şi favorabilă preşedinteleui Traian Băsescu, democrat-liberalii, cu ironie, o interpretează ca un nou efort al coaliţiei anti-Băsescu, în timp ce preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu este evaziv punând-o pe seama dreptului constituţional al fiecărui cetăţean de a candida.
Preşedintele de onoare al PNL, Radu Câmpeanu, a declarat joi că gestul principelui ar fi cam hazardat, de vreme ce nu va avea şanse în faţa lui Traian Băsescu, care ar fi chiar avantajat de această candidatură.
"Mi se pare cam hazardată această chestiune. Dacă va avea sau nu succes, este o chestiune discutabilă, dar eu personal mă îndoiesc că o să aibă succes. Dimpotrivă. Cred că prezenţa lui ca un candidat în faţa lui Băsescu nu este benefică, pentru că nu are şanse, dar îi dă şanse lui Băsescu, ceea ce este un lucru negativ pentru România", a declarat, Radu Câmpeanu, citat de Mediafax.
În opinia seniorului liberal, orice om într-o ţară liberă poate să-şi depună candidatura, dar dacă are şi sprijinul unui partid "este şi mai bine".
Aceeaşi opinie pare a fi împărtăşită şi de preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu. "Este dreptul constituţional al oricărui cetăţean al ţării de a candida la orice funcţie aleasă, aşa că nu este, din acest punct de vedere, nimic deosebit. Are un drept constituţional, pe care şi-l exercită", a declarat Iliescu.
El a evitat să comenteze modul în care va fi privită de către români această candidatură. "Diferit, funcţie de opţiunea fiecăruia. Nu pot să fac nici un fel de calificative în acest sens"a mai spus Iliescu.
În schimb, democrat liberalii nu au ezitat să ironizeze demersul electoral al principului Radu. "Numai domnul Duda lipsea din peisajul politic românesc ca să fie, cum se spune, tacâmul complet, masa bogată şi frumoasă ", a comentat prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan.
În opinia deputatului PD-L Sever Voinescu a apreciat că anunţul candidaturii Principelui Radu la alegerile prezidenţiale reprezintă o încercare disperată a coaliţiei anti-Băsescu de a-l împiedica să obţină un nou mandat.
"Coaliţia anti-Băsescu caută în disperare soluţii viabile pentru a-l opri pe actualul preşedinte să obţină a-l doilea mandat, căutare ale cărei rezultate produce un zâmbet. Cum pe scena politică nu este nimeni, caută acum în afara scenei un candidat capabil să-l învingă pe Traian Băsescu", a declarat, joi, Voinescu, citat de NewsIn.
Pedelistul a apreciat că implicarea în acest fel a familiei regale în politică este o decizie neinspirată, deoarece candidatura principelui Radu are "o greutate infimă şi nesemnificativă". "Tentaţia există şi provoacă vanităţi şi veleităţi şi dacă Regele Mihai a avut înţelepciunea să se ţină deoparte, ginerele său nu o are", a mai spus Voinescu, referindu-se la momentul în care fostul preşedinte al PNL, Radu Câmpeanu, i-a propus regelui Mihai, la începutul anilor 90, să candideze pentru funcţia de şef al statului.
Foştii consultanţi ai lui Barack Obama şi Sorin Oprescu, printre sfătuitorii principeluiIpoteza propulsării principelui Radu în fruntea României a fost lansată la nunta de diamant a regelui Mihai I şi reginei Ana. Întrebat duminica aceasta dacă va candida la alegerile prezidenţiale, principele Radu nu a exclus această posibilitate. "Eu nu sunt un candidat, cel puţin nu în acest moment, şi în momentul în care voi avea un răspuns la această întrebare o voi face cu siguranţă", a spus Principele Radu.
Declaraţia a fost făcută la Palatul Elisabeta, acolo unde Principesa Margareta şi Principele Radu s-au întâlnit cu Betsy Myers, consultantul campaniei lui Barack Obama.
Myers a declarat la rândul său că singurul candidat pe care "l-ar susţine la alegerile prezidenţiale din România ar fi Alteţa Sa Regală." Betsy Myers a fost unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori ai lui Barack Obama, fiind şi director executiv al campaniei sale electorale.
Printre posibilii oameni din staful elctoral s-ar putea număra şi consilierul de imagine al lui Sorin Oprescu, Cornel Comşa, care anunţa recent că se dedică unui "proiect naţional" legat de campania unui viitor candidat.
Antena3.ro