Potrivit unui comunicat remis miercuri de staff-ul său de campanie, Pasztor Sandor a fost prezent marţi în corturile de campanie instalate în Parcul Magnoliei, Piaţa Decebal şi Piaţa Mare din Oradea, ocazie cu care s-a întâlnit cu mai mulţi locuitori ai oraşului, cărora le-a ascultat problemele, părerile şi observaţiile personale.
Oamenii au discutat şi despre colaborările reuşite dintre instituţia condusă de Pasztor Sandor, Administraţia Bazinală de Apă 'Crişuri', cu administraţia locală. O temă populară şi apreciată de orădeni a fost amenajarea malului Crişului Repede pe raza municipiului Oradea, inclusiv inaugurarea recentă a unui nou tronson, lung de peste 500 de metri, de care orădenii s-au arătat foarte mulţumiţi.
Candidatul la şefia CJ Bihor i-a îndemnat pe orădeni să meargă la urne în data de 10 iunie şi să-l voteze, „astfel încât administraţia judeţeană să aibă din nou un preşedinte de etnie maghiară, aşa cum s-a întâmplat în perioada 2004-2008, când la conducerea Consiliului Judeţean Bihor s-a aflat liderul UDMR Bihor, Kiss Alexandru.“