Antena 3 CNN Politică Când va analiza CCR cererea PNL de respingere a urmăririi penale a lui Victor Ponta

Când va analiza CCR cererea PNL de respingere a urmăririi penale a lui Victor Ponta

<1 minut de citit Publicat la 15:14 10 Iul 2015 Modificat la 15:14 10 Iul 2015
pontaaaaa.jpg
UPDATE - Curtea Constituțională a României (CCR) a stabilit pentru data de 15 iulie discutarea sesizării PNL privind neconstituționalitatea articolului 157 din Regulamentul Camerei Deputaților și a hotărârii acestui for legislativ prin care s-a respins cererea de urmărire penală în cazul premierului Victor Ponta, informează Agerpres.

PNL va contesta la Curtea Constituţională votul din plenul Camerei Deputaţilor privind respingerea începerii urmăririi penale a lui Victor Ponta, pentru conflict de interese.

Anunţul privind depunerea contestaţiei la CCR a fost făcut, vineri, de prim-vicepreşdintele PNL, Ludovic Orban.

Sesizarea a fost depusă deja la secretariatul Camerei Deputaţilor. Judecătorii Curţii Constituţionale urmează să fixeze un termen la care să fie judecată speţa.

Liberalii fac această cerere din mai multe motive. Ei spun că raportul Comisiei Juridice a fost unul ambiguu, la fel ca şi regulamentul Camerei Deputaţilor. Sesizarea înaintată de liberali către CCR are 12 pagini.

La 9 iunie, plenul Camerei Deputaţilor a respins cererea DNA de urmărire penală a premierului Victor Ponta pentru conflict de interese.

×
Etichete: PNL Victor Ponta
x close