Campaniile electorale pentru alegerile
europarlamentare şi pentru referendumul privind introducerea
votului uninominal s-au încheiat sâmbătă dimineaţa.
Procesul de vot va începe duminică, la ora 7,00, şi se va
încheia la ora 21,00. Cetăţenii români pot vota pe bază
de buletin de identitate, carte de identitate sau paşaport. În
contextul celor două scrutine, Direcţia Generală de Evidenţă a
Persoanelor din Primăria Capitalei a decis să extindă programul de
lucru cu publicul sâmbătă şi duminică. Astfel, sâmbătă,
programul se va desfăşura între orele 8,00 şi 20,00, iar
duminică între orele 8,00 şi 21,00. Pentru eliberarea cărţii
de identitate se achită 7 lei la ghişeele Direcţiei.
Cartea de
identitate se eliberează pe baza cererii scrise a persoanei şi a
documentelor cu care, potrivit legii, se va face dovada numelui, a
stării civile, a cetăţeniei şi a domiciliului. Pentru eliberarea
unui nou buletin, ca urmare a expirării termenului de valabilitate,
solicitanţii trebuie să prezinte şi un timbru fiscal în
valoare de un leu sau de patru lei, în cazul pierderii,
furtului sau deteriorării actului.Preşedinţii de secţii vor duce
materialele la secţiile de vot cu transport asigurat şi însoţiţi
de poliţişti. Operaţiunea de distribuire trebuie să se finalizeze
până la ora 18,00, când vor fi sigilate secţiile de
votare, premergător referendumului şi alegerilor europarlamentare,
ce vor avea loc duminică, 25 noiembrie.
Campania electorală pentru
referendum a început pe 25 octombrie, la o zi după ce decretul
privind organizarea referendumului pentru introducerea votului
uninominal concomitent cu alegerile pentru Parlamentul European a
fost publicat în Monitorul Oficial. Campania pentru alegerile
europarlamentare a început pe 26 octombrie, la scrutin fiind
înscrise 13 partide şi un candidat independent.
Rompres