Fostul premier Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, vineri, la Antena 3, că în prezent este membru cu acte în regulă al PNL şi a atras atenţia că partidul poate ajunge sub controlul lui Băsescu.
"Sunt membru PNL cu acte în regulă", a declarat, vineri, Călin Popescu-Tăriceanu, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.
Totodată, fostul premier a spus că există riscul ca partidul pe care îl reprezintă în acest moment să ajungă sub controlul preşedintelui Traian Băsescu.
"Am spus mereu că sunt dispus să revin în PNL, demisia a fost un gest extrem de protest, doresc un scor cât mai bun PNL, accept invitaţia de a reveni în PNL", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, într-o conferinţă de presă susţinută la Satu Mare.
Nu ascund intenţia de a candida la şefia PNL
În ceea ce priveşte o eventuală candidatură la şefia partidului, fostul premier nu a negat această posibilitate.
"Nu am ascuns această dorinţă, dar de luni încolo vorbim despre acest lucru", a precizat Tăriceanu.
Întrebat ce părere are despre faptul că preşedintele PNL l-a numit "dezertor", Tăriceanu susţine că nu a trădat pe nimeni şi nu doreşte să răspundă atacurilor lui Antonescu în acelaşi stil.
"Am fost 24 de ani în PNL. Am demisionat, dar nu am trădat pe nimeni, am făcut asta în semn de protest faţă de situaţia care se ivise", a continuat şeful Senatului.