Antena 3 CNN Politică Călin Popescu Tăriceanu se pregăteşte pentru Cotroceni

Călin Popescu Tăriceanu se pregăteşte pentru Cotroceni

1 minut de citit Publicat la 06:08 26 Ian 2009 Modificat la 06:08 26 Ian 2009
Călin Popescu Tăriceanu se pregăteşte pentru Cotroceni
Lumea politică se pregăteşte din ce în ce mai intens pentru alegerile prezidenţiale, deşi acestea sunt programate abia spre sfârşitul toamnei. Astfel, printre cei despre care se vorbeşte că şi-ar pregăti o eventuală lansare în cursă se numără şi fostul premier al României, Călin Popescu-Tăriceanu, care ia în serios posibilitatea înscrierii în cursa pentru Cotroceni.
Surse liberale, citate de Evenimentul Zilei, susţin că politicianul a discutat acest aspect cu apropriaţii săi, printre care şi Dinu Patriciu. La schimb cu o eventuală candidatură, actualul şef al Partidului Naţional Liberal va primi o prelungire cu un an a mandatului său în fruntea formaţiunii, până în 2010.
Potrivit surselor citate, Tăriceanu ar fi fost de acord ?în principiu? cu scenariul, fără a lua însă o decizie finală. Liberalii se bazează pe faptul că, deşi a fost patru ani premier, liderul PNL are cea mai mare cotă de încredere. La aceasta se adaugă faptul că timpul rămas nu ar permite ?construirea? altui lider puternic.
Între timp însă partidul trebuie să rezolve problema conducerii formaţiunii. Printre pretendenţii la scaunul lui Tăriceanu se numără vicepreşedinţii Ludovic Orban şi Crin Antonescu.
Soluţia la toate aceste dileme ale partidului ar putea fi tocmai acceptarea unei înţelegeri, prin care liderul partidului să devină şi candidat la preşedinţie. Ideea este susţinută de Crin Antonescu, dar Ludovic Orban doreşte în continuare convocarea unui congres extraordinar.
Antena3.ro

×
x close