Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat luni seară că premierul Viorica Dăncilă nu va reuşi să "destructureze" partidul pe care îl conduce, chiar dacă a atras de partea sa câteva "cozi de topor" dintre liberal-democraţi.
"Sunt trei organizaţii care văd că sunt rebele şi nu vor să recunoască decizia forului statutar. E organizaţia de la Prahova, condusă de doamna Gavrilescu, de la Dolj, unde a fost colegul nostru Cupă, care nu cred că a vorbit vreodată în Parlament. (...) Mai este organizaţia de Timiş, care am văzut că ne-a făcut o adresă, care, practic, contestă deciziile Delegaţiei Permanente. Dar într-un partid există nişte reguli democratice (...), orice subiect face obiectul unei dezbateri, apoi se supune la vot şi se adoptă cu votul majorităţii şi minoritatea se supune deciziei majorităţii. (...) Destructurarea partidului este obiectivul doamnei Dăncilă şi a cozilor de topor din ALDE, Meleşcanu, Gavrilescu, Cupă şi Băişanu. Dar nu vor reuşi. (...) Nu îmi face plăcere că avem o pierdere, o hemoragie, dar asta este. După cum vedeţi, nu mi-e teamă. (...) Să nu creadă că cedez la şantaj. Dacă vor să facă şantaj cu mine, o să aibă exact poziţia contrară. (...) Eu nu văd Guvernul Dăncilă dincolo de 31 decembrie în funcţiune", a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, la Realitatea TV.
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat săptămâna trecută că a decis nominalizarea unor reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma retragerii acestei formaţiuni de la guvernare în luna august. Pentru portofoliul Mediului şi funcţia de viceprim-ministru a fost nominalizată Graţiela Gavrilescu, pentru Energie - Ion Cupă, iar pentru Relaţia cu Parlamentul - Ştefan Băişanu.
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a transmis ulterior scrisori preşedintelui Klaus Iohannis şi premierului Viorica Dăncilă prin care îi informa că liberal-democraţii care au acceptat nominalizări pentru funcţiile de miniştri "sunt decăzuţi din calitatea de membru ALDE cu efect imediat".
Deputaţii ALDE Graţiela Gavrilescu, Ion Cupă, Marian Cucşa, Alexandru Băişanu şi Mihai Niţă au anunţat că de luni îşi vor desfăşura activitatea în Parlament ca neafiliaţi.