Antena 3 CNN Politică Călin Popescu-Tăriceanu: Dacian Cioloș ar trebui să apere interesele României, nu ale mai marilor de la Bruxelles

Călin Popescu-Tăriceanu: Dacian Cioloș ar trebui să apere interesele României, nu ale mai marilor de la Bruxelles

3 minute de citit Publicat la 22:53 08 Apr 2017 Modificat la 22:53 08 Apr 2017
o_1bd7i1qscqjd1f451rd14386028.jpg
Foto: Agerpres

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, consideră că Dacian Cioloş ar trebui "să apere interesele României, nu ale mai marilor de la Bruxelles", susţinând că fostul premier ar fi reprezentantul unui curent în politica românească potrivit căruia ţara noastră ar trebui "să fie mulţumită cu poziţia de stat colonie în UE". 

"Am constatat cu surprindere criticile aduse în aceste zile de fostul premier tehnocrat Dacian Cioloş şi cred că merită să primească o replică. Nu este o replică personală, pentru că nu vreau să îi atribui domnului Cioloş o mai mare importanţă decât are în realitate. Dacian Cioloş este reprezentantul unui curent în politica românească care spune că România ar trebui să fie mulţumită cu poziţia de stat colonie în Uniunea Europeana. Sunt oameni politici care merg în capitalele europene cu aceeaşi gândire de acum 250 de ani, când domnitorii fanarioţi mergeau la Înalta Poarta: 'capul plecat, sabia nu îl taie'. Sunt oameni politici care prezintă românilor ca pe o mare victorie faptul ca sintagma 'Europa cu mai multe viteze' a fost înlocuită cu 'ritmuri şi intensităţi diferite'. Adică 'aceeaşi Marie cu altă pălărie', cum ar spune românul ironic", a scris Tăriceanu într-un mesaj postat, sâmbătă seară, pe Facebook. 

El susţine că deciziile în UE sunt luate în urma "unor negocieri dure", în care fiecare stat trebuie să acţioneze "energic" pentru a îşi proteja interesele. 

"Probabil că unii din aceşti oameni politici acţionează din convingerea că este mai bine sa fii slugă la un stăpân generos, decât să stai pe propriile picioare. Alţii s-au obişnuit atât de mult cu statutul de funcţionar de lux, plătiţi cu salarii de CEO de companie privată, încât nici nu îşi pun problema să nu fie de acord cu angajatorul. Indiferent de motivaţie, un lucru este clar ca lumina zilei: toţi aceşti oameni politici ştiu că MCV este un mecanism politic, ştiu că deciziile care privesc România, ca şi alte state membre din categoria a doua, nu sunt luate în conformitate cu principiile europene, ci pe baza unor negocieri, urmărind interese economice sau politice. Chiar Dacian Cioloş spune acest lucru în comunicatul pe care l-a trimis, în care face referire la discuţii pe care le-a avut cu alţi lideri europeni despre amânarea intrării în spaţiul Schengen. Pentru a folosi o expresie dragă preşedintelui Iohannis: acesta este elefantul din încăpere, de care toată lumea ştie. Deciziile în Uniunea Europeană sunt luate în urma unor negocieri dure, în care fiecare stat trebuie să acţioneze energic pentru a îşi proteja interesele. Nu o face, atunci are de pierdut", a adăugat Tăriceanu. 

Preşedintele Senatului dă exemplul Poloniei ca mod de negociere şi pledează pentru Uniune Europeană "cu o singură viteză". 

"Fapt înţeles de state precum Polonia, dar pe care oameni ca premierul Dacian Cioloş nu îl aplică. Ei trăiesc încă în logica în care dacă dau pe ultima sută de metri de guvernare, fără licitaţie, unei companii olandeze un contract de miliarde de euro pentru construcţia de corvete, vor câştiga bunăvoinţa Olandei. Toate aceste lucruri le spun din postura unui european convins, al premierului în mandatul căruia România a intrat în Uniunea Europeana. Cred în Uniunea Europeană, dar într-o uniune cu o singura viteză, în care nu avem 'colonii' şi 'mari puteri', europeni 'de primă mână' şi cetăţeni europeni 'de mâna a doua'. Consider că este realizabilă aceasta Uniune Europeană, în care România va fi un stat puternic, poate chiar a şaptea putere economica a Europei, în conformitate cu teritoriul şi populaţia ei. Este unul dintre obiectivele cu care merg luni la Bruxelles, unde mă voi întâlni cu Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, şi cu Vera Jourova, comisarul european pentru justiţie", a explicat Tăriceanu 

Potrivit acestuia, România trebuie să îşi susţină "interesele" la Bruxelles. 

"Această Uniune Europeana pe care cred că fiecare român şi-o doreşte, poate fi realizată doar dacă ne susţinem interesele la Bruxelles şi nu acceptăm statutul de valet. Oameni politici ca Dacian Cioloş vor să vândă o iluzie puţinilor români care îi mai cred. Iluzia că dacă stăm cuminţi şi nu deranjăm, vom primi ce ni se cuvine. Iluzia că dacă ne ţinem gura când drepturile şi libertăţile cetăţenilor sunt încălcate, vom fi consideraţi 'de partea binelui'. Iluzia că dacă aplaudăm toate deciziile luate de liderii de astăzi de la Bruxelles, vom primi un loc mai în faţă. Dacă exista o lecţie din istoria României, este tocmai aceasta: când am fost valeţii altora, am fost mai slabi şi am trăit mai rău; când am îndrăznit să ridicăm ochii din pământ, am fost mai puternici şi am făcut o Românie mai puternică. Sper că Dacian Cioloş, alături de alţi oameni politici asemenea lui, sa găsească acest curaj. Indiferent dacă îl găsesc sau nu, eu împreună cu ALDE şi partenerii de la guvernare vom continua să acţionăm pentru ca România să fie mai puternică în UE", a menţionat Tăriceanu. 

×
x close