Fostul prim-ministru şi preşedintel al PNL
Călin Popescu Tăriceanu a declarat că demisia din PNL a reprezentat cea mai grea decizie pe care a fost nevoit să o ia vreodată.
„PNL a fost casa mea politică, dar am văzut o deteriorare a comportamentului şi a modului de relaţionare”, a spus fostul premier în emisiunea
Sinteza Zilei. “
Consider că în viaţa politică putem să avem diferenţe de păreri, dar lupta trebuie să se menţină într-un cadru civilizat”, a adăugat Călin Popescu Tăriceanu făcând referire la conflictul politic din Crin Antonescu şi Victor Ponta.
Referitor la ruperea USL, fostul premier a declarat că „această decizie pe care Crin Antonescu a promovat-o cu insistenţă” nu ţine cont de interesele PNL, ci de interesele personale ale actualului preşedinte al PNL.
Călin Popescu Tăriceanu, la Sinteza Zilei: Vreau să reclădim USL şi să candidez la prezidenţiale. Sunt convins că îl voi învinge pe Crin Antonescu