Antena 3 CNN Politică Calin Popescu-Tăriceanu: Am făcut trafic de influență

Calin Popescu-Tăriceanu: Am făcut trafic de influență

1 minut de citit Publicat la 22:56 29 Mar 2017 Modificat la 22:56 29 Mar 2017
o_1bcdq83fbocj1iqi1p85ito5838.jpg
Foto: Agerpres

Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu a declarat că prin vizita făcută miercuri la Guvern a făcut trafic de influenţă pentru Republica Moldova şi i-a propus premierului Sorin Grindeanu ca ajutoarele pe care le acordăm acestei ţări să nu mai fie prin bani direcţionaţi fără o destinaţie precisă, ci numai pentru susţinerea unor proiecte concrete. 

"Am fost să fac trafic de influenţă. Am vorbit cu domnul prim-ministru Grindeanu... Mă denunţ în direct, da. Am făcut trafic de influenţă pentru o ţară, pentru Moldova. I-am spus primului ministru că eu consider că Parlamentul, împreună cu Guvernul - însemnând primul ministru, ministrul de Externe - trebuie să facem o analiză foarte serioasă a modului în care ne articulăm acţiunea de sprijinire a Moldovei de a-şi continua drumul pro-european în contextul politic actual din Moldova, pe care îl cunoaştem, în contextul alegerii unui preşedinte care este vădit anti-european şi anti-NATO şi cred că este nevoie de o corelare a eforturilor noastre - Parlamentul cu partea de diplomaţie parlamentară, Guvernul cu sprijinul concret", a afirmat Tăriceanu, miercuri seară, la B1 TV. 

El a explicat că, până în prezent, prin acordarea de sume de bani, Români a arătat că sprijină Republicii Moldova, dar, în continuare, ajutoarele trebuie să se concretizeze doar în proiecte. 

"Şi sunt de părere că, în continuare, în loc să acordăm sume de bani către bugetul Moldovei, dar fără o destinaţie precisă, aşa cum s-a întâmplat... Decizia luată de Guvernul Ponta, pe care nu vreau să o critic, eu cred că a fost o decizie foarte bună, de a sprijini Moldova, de a arăta cetăţenilor că România este un sprijin pentru Moldova. De acum înainte cred că ar fi preferabil să mergem pe proiecte concrete cum sunt: autobuzele şcolare care s-au dat acum; gazoductul; sau să luăm exemplul americanilor care au făcut o porţiune de ... nu ştiu dacă şosea, sau autostradă, sau drum modern. Deci lucruri de acestea, care să se poată identifica foarte bine cu ajutorul pe care-l dăm. Cum este, de exemplu, tot decisă de Guvernul Ponta, renovarea grădiniţelor în Moldova. Am fost suficient? E complet denunţul?", a adăugat Tăriceanu. 

×
x close