Antena 3 CNN Politică Călin Popescu Tăriceanu, ales PREŞEDINTE al Partidului Liberal Reformator

Călin Popescu Tăriceanu, ales PREŞEDINTE al Partidului Liberal Reformator

1 minut de citit Publicat la 14:45 02 Aug 2014 Modificat la 14:45 02 Aug 2014
tari.jpg
Foto: Agerpres
Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a fost ales, sâmbătă, în funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Reformator (PLR), el precizând, ulterior, în faţa delegaţilor veniţi la Congres, că acest vot îi dă speranţa şi încrederea că va ajunge şi preşedintele României.
"În ceea ce mă priveşte,votul dumneavoastră îmi dă speranţă şi încredere că voi ajunge preşedintele României şi voi ajunge să-i reprezint pe toţi românii ca un preşedinte care îşi înţelege misiunea, o misune dificilă, de responsabilitate, care înseamnă a realiza coeziunea la nivelul societăţii, de a aduna energii în jurul unui proiect măreţ care să ne facă mai mândri şi mai demni", a mai spus Tăriceanu.
El şi-a mai declarat şi convingerea că echipa PLR va reuşi să dea primul preşedinte liberal al României.
"Dragi colegi, toţi cei care suntem azi aici pe scenă şi am fost aleşi de dumneavoastră am primit un vot de încredere, un vot pe care eu îl intepretez într-un mod foarte simplu şi clar: ne-aţi mandatat să ducem mai departe liberalismul în România şi vă mulţumim", a spus Tăriceanu, în debutul discursului său.
El a precizat că îşi doreşte ca echipa aleasă în fruntea partidului să reprezinte liberalismul în faţa tuturor românilor.
Tăriceanu a fost ales preşedinte al PLR cu 1167 de voturi "pentru" din 1183 voturi valabil exprimate. Totodată, a fost aleasă şi structura de conducere a PLR, formată din 19 vicepreşedinţi şi 27 de membri ai Biroului Politic Central.
Tăriceanu a fost singurul candidat la funcţia de preşedinte al partidului. 
Pentru cele 19 funcţii de vicepreşedinte PLR au candidat 19 persoane: Daniel Barbu, Cătălin Beciu, Radu Boroianu, Steluţa Cătăniciu, Petru Ehegartner, Graţiela Gavrilescu, Andrei Gerea, Virgil Guran, Sorin Ilieşiu, Nicu Marcu, Marius Mateescu, Nicolae Nasta, Ion Pârgaru, Dan Păun, Ovidiu Silaghi, Mihai Stănişoară, Radu Stroe, Jan Tucan, Ioan Uţiu.
După ce a încheiat lucrările Congresului, Tăriceanu a invitat membrii BPC la o reuniune în salonul oficial.
Congresul PLR s-a desfăşurat, vineri şi sâmbătă, la Palatul Parlamentului. În prima zi a reuniunii a fost adoptat Statutul partidului.
Vineri, la deschiderea lucrărilor Congresului PLR au participat liderii PSD, UNPR şi PC, Victor Ponta, Gabriel Oprea şi, respectiv, Daniel Constantin.
 

×
x close