Antena 3 CNN Politică Călin Georgescu nu vrea bani de la UE: „Ne-au ajutat fondurile europene? Nu avem alți investitori?”

Călin Georgescu nu vrea bani de la UE: „Ne-au ajutat fondurile europene? Nu avem alți investitori?”

Andreea Ştefan
2 minute de citit Publicat la 20:21 04 Dec 2024 Modificat la 21:36 04 Dec 2024
calin georgescu hepta (6)
Călin Georgescu a pus la îndoială eficiența fondurilor UE. Foto: Hepta

Călin Georgescu a pus la îndoială miercuri, într-un interviu acordat agenției Reuters înainte de turul doi al scrutinului prezidențial de duminică, eficiența finanțării din partea Uniunii Europene și a declarat că interesele României vor fi pe primul loc în cazul în care va câștiga la prezidențiale.

„Dacă Georgescu o va învinge pe centrista pro-europeană Elena Lasconi în turul doi, România ar putea deveni izolată pe flancul estic al Occidentului, iar sprijinul său cheie în cadrul NATO pentru Ucraina împotriva invaziei Rusiei din 2022 s-ar putea prăbuși”, notează Reuters.

Călin Georgescu a pus la îndoială eficiența fondurilor UE, care au susținut creșterea economică și dezvoltarea infrastructurii în România, o țară fostă comunistă și una dintre cele mai sărace membre ale UE, scrie Reuters.

„Ne-au ajutat fondurile europene? Suntem dependenți de fondurile europene? Țara asta nu poate produce? Nu avem alți investitori? Există bani peste tot în lumea asta, lăsați-mă să vă spun”, a declarat Călin Georgescu.

Potrivit datelor oficiale, Uniunea Europeană a dat României, în perioada 2007 - noiembrie 2023, 90 de miliarde de euro. Și aici nu sunt incluși bani din PNRR.

În aceeași perioadă, România a dat Uniunii Europene 26,6 miliarde de euro.

Așadar, făcând un calcul simplu, România a primit în total de la Uniunea Europeană, din 2007 și până în noiembrie 2023, 63,4 miliarde de euro.

Georgescu și promisiunile populiste de „energie aproape gratis” și „benzină la 1 leu”

Călin Georgescu a făcut promisiuni populiste marți, în cadrul unui interviu pentru Gândul, în care a spus că România ar putea avea „energie aproape gratis” și „benzină la 1 leu”. Radu Burnete directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, a combătut aceste declarații miercuri, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN, și a explicat de ce ar fi periculos acest lucru pentru economia țării. „Vă aduc aminte că și înainte de 1989 aveam energie aproape gratis, seara, de la 8 la 10”, a spus Burnete.

„Avem hrană, nu doar mâncare. Asta poți să oferi. Ai apă, iar apa va fi mult mai prețioasă decât petrolul în următorii trei-patru ani, maxim. Apa va fi considerată mult mai prețioasă decât petrolul. Avem energie. Eu nu pot să accept în țara mea să plătesc factura la curent electric unei firme străine, să plătesc apa unei firme străine, gazul la o firmă străină. Este gazul meu, e petrolul meu, este apa mea, este energia mea. Noi putem să avem energie pe care s-o dăm aproape gratis, putem să avem litru la pompă cu un leu, la cât petrol avem,” a precizat acesta.

El a continuat, spunând că țara „n-am primit-o în dar nici de la Bruxelles, nici de la Washington”, susținând repetatele sale declarații anti-UE și anti-NATO.

Radu Burnete directorul executiv al Confederației Patronale Concordia, spune că declarațiile lui Georgescu sunt niște „prostii”, pentru că „nu există nimic gratis pe lumea asta”.

„Vă aduc aminte că și înainte de 1989 aveam energie aproape gratis, seara, de la 8 la 10. Nu există nimic gratis pe lumea asta. Astea sunt niște prostii. O să avem energie gratis dacă se oprește economia. Dacă ajungem să alegem un astfel de candidat și oprim țara, da, va fi energie gratis pentru că nu o va cumpăra nimeni. Nu va mai vrea nimeni să producă și să facă afaceri”, a spus Radu Burnete în direct la Antena 3 CNN.

Despre afirmațiile cu „benzina la 1 leu” ale lui Georgescu, Radu Burnete a spus că „sunt niște fabulații”.

„Nu e adevărat. România procesează tot petrolul pe care îl are și importă suplimentar benzină și motorină. Astea sunt niște fabulații că avem suficient. Noi avem nevoie de mai mult petrol decât avem”, a mai spus Radu Burnete.

×
x close