"Operaționalizăm rapid liniile de cale ferată din Portul Galați! Data de 19 mai 2022 este termenul limită pentru licitația destinată reparației liniei de cale ferată cu ecartament larg dintre Giurgiulești (Republica Moldova) și Portul Galați", a scris ministrul Transporturilor, marţi, pe pagina sa de Facebook.
Sorin Grindeanu arată că această linie de cale ferată va permite transportul mărfurilor spre şi dinspre Ucraina, via Republica Moldova, prin Portul Galaţi.
"Astfel, acest port dunărean va deveni, alături de portul Constanța, unul dintre punctele cheie din regiune pentru transportul de mărfuri și materii prime.
Reparațiile pentru această linie de cale ferată cu ecartament lărgit (3,583 km) și pentru o linie de cale ferată cu ecartament normal (1,167 km) din Portul Galați vor dura 60 de zile de la data semnării contractului.
Suma de 1,289 milioane de lei fără TVA necesară reparațiilor va fi suportată din bugetul CFR Infrastructură", a mai anunţat ministrul Transporturilor.